Antena 3 CNN Actualitate Restricții de trafic în București, joi și vineri, pentru comemorarea Revoluției din 1989. Bulevardele care vor fi închise

Restricții de trafic în București, joi și vineri, pentru comemorarea Revoluției din 1989. Bulevardele care vor fi închise

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 18:11 20 Dec 2023 Modificat la 18:11 20 Dec 2023

Joi și vineri, în București se vor desfășura manifestări publice de comemorare a 34 de ani de la Revoluția din 1989, iar traficul va fi restricționat în unele zone ale Capitalei.

Astfel, joi, în 21 decembrie, între orele 09:30 – 10:30, sunt programate depuneri de coroane și ceremonii militare și religioase la troița de la crematoriul Cenușa București din Calea Șerban Vodă nr. 183. Între orele 08:45 – 11:10 se va restricționa traficul rutier pe Calea Șerban Vodă, perimetrul cuprins între Șos. Olteniței și strada care face legătura între Calea Șerban Vodă și Șos. Viilor.

Totodată, se va interzice staționarea autovehiculelor în această zonă.

Alte manifestări vor avea loc după cum urmează: între orele 11.15 – 11:30, la Troița monument de la Biserica Sfântul Gheorghe cel Nou – depuneri de coroane și ceremonie religioasă/militară; între orele 11.30 – 12.00, la Troița de lângă Spitalul Colțea – depuneri de coroane și ceremonie religioasă/militară; începând cu ora 12.30, în Piața Universității – depuneri de coroane și ceremonie religioasă/militară.

Citește și: 34 de ani de la Revoluţie | Imagini exclusive din locul unde au fost executaţi Nicolae şi Elena Ceauşescu 

De asemenea, între orele 11:30 – 14:30 se va restricționa traficul rutier după cum urmează: bd. Nicolae Bălcescu, între Piața Universității și str. Batiștei, sensul de deplasare către Piața Romană; bd. Nicolae Bălcescu, banda IV de circulație, între str. Batiștei și Piața Universității, sensul de deplasare spre Piața Unirii; bd. Nicolae Bălcescu, banda I de circulație, între str. Batiștei și str. Dem I. Dobrescu, sensul de deplasare către Piața Romană.

Începând cu ora 13:00, la Troița de la Sala Dalles – ceremonie de depuneri de coroane și jerbe; între orele 13:40 – 14.00, la Troița de la Piața Romană – depuneri de coroane și ceremonie militară.

Vineri, în 22 decembrie, activitățile se vor desfășura după cum urmează: începând cu ora 09:00, la Monumentul pentru „Cinstirea Eroilor” din Piața Revoluției, pe trotuar – depuneri de coroane și ceremonie religioasă/ militară.

Pentru buna desfășurare a acestei activități, între orele 07:30 – 10:00, se va restricționa traficul rutier pe Calea Victoriei, în zona Monumentului Eroilor Revoluției Române din Piața Revoluției (banda adiacentă pistei de biciclete, segmentul cuprins între str. Dem. I. Dobrescu și Biserica Kretzulescu). Începând cu ora 10:00, la Sala Radio din str. General Berthelot – depuneri de coroane și ceremonie religioasă/ militară.

Între orele 09:30 – 11:00 se va restricționa traficul rutier pe str. GeneralBerthelot. De la ora 11:00, la Troița din fața TVR – depuneri de coroane și ceremonie religioasă/ militară. Îîncepând cu ora 11.30, la Troița Parașutiștilor din curtea TVR – depuneri de coroane și ceremonie religioasă/ militară.

Pentru buna desfășurare a acestei activități, între orele 10:30 – 12:50, se va restricționa traficul rutier pe Calea Dorobanților, segmentul cuprins între Piața Charles de Gaulle și Piața Dorobanți, pe sensul de deplasare către Piața Dorobanți, precum și pe str. Emil Pangratti, tronsonul adiacent sediului TVR.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole