Antena 3 CNN Coronavirus Restricții în Cluj-Napoca, chiar după festivalul UNTOLD 2021. Incidența COVID-19 a depășit pragul de 2 la mie

Restricții în Cluj-Napoca, chiar după festivalul UNTOLD 2021. Incidența COVID-19 a depășit pragul de 2 la mie

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 16:48 16 Sep 2021 Modificat la 16:48 16 Sep 2021

Potrivit autorităților, incidența în Cluj-Napoca este joi de 2,15‰, în comuna Florești de 2.21‰ și în comuna Săvădisla de 2.67‰. Astfel, CJSU a impus restricții pentru o perioadă de 14 zile, începând de vineri.

Astfel, în spațiile închise sau deschise, competițiile sportive se pot desfășura cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau al unui test antigen rapid nu mai vechi de 48 de ore, respectiv pentru persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

De asemenea, organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spațiului și cu purtarea măștii de protecție.

„Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase este permisă până la capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 05:00-02:00”, a mai transmis Prefectura Cluj.

CJSU Cluj a dispus restricții începând de vineri și în comuna Săndulești, unde incidența Covid a ajuns la 3.19‰. Aici, sunt interzise activitatea cu publicul a cinematografelor, a restaurantelor și cafenelelor, a fimelor de jocuri de noroc, dar și evenimentele private.

Citește mai multe din Coronavirus
» Citește mai multe din Coronavirus
TOP articole