Antena 3 CNN Actualitate Prefectura Bucureşti anunță că restaurantele pot rămâne deschise până la ora 23.00: ”A fost o eroare”

Prefectura Bucureşti anunță că restaurantele pot rămâne deschise până la ora 23.00: ”A fost o eroare”

Silvia Țigănilă
1 minut de citit Publicat la 13:47 26 Ian 2021 Modificat la 13:47 26 Ian 2021

”Instituția Prefectului - Municipiul București informează că, în cuprinsul Hotărârii nr.2 din 22.01.2021 adoptată de Comitetul Municipiului București pentru Situatii de Urgență, s-a constatat o eroare materială în ceea ce privește intervalul orar în care este permisă activitatea restaurantelor și cafenelelor, fiind înscris, în mod eronat, intervalul 06.00-21.00.

În Anexa nr.3 a H.G. nr.3/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 ianuarie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, este prevăzut orarul 06.00- 23.00, ca interval în care este permisă activitatea restaurantelor și cafenelelor”, se arată într-un comunicat al Prefecturii de marți.

Restaurantele din București pot rămâne deschise până la ora 23.00

Decizia de redeschidere a restaurantelor și cafenelelor a fost luată după ce s-a constatat că, în intervalul 20-22 ianuarie, incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din municipiul București a fost mai mică de 3/1.000 de locuitori.

Conform instituției, a fost întocmită o erată erata la Hotărârea nr.2 din 22.01.2021 a Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență, care va fi adusă la cunoștința publicului. „Prefectul municipiului București, domnul Traian Berbeceanu, își prezintă public scuzele pentru eroarea susmenționată”, se mai arată în comunicat.

Coronavirus în România, 26 ianuarie 2021. Aproape 3.000 de cazuri și peste 1.000 pacienți la ATI

Coronavirus în România, 26 ianuarie 2021. Grupul de Comunicare Strategică a publicat ultimul bilanţ al pandemiei de COVID-19, iar ultimele date arată că au fost înregistrate 2.877 cazuri noi cazuri cazuri noi, 97 decese, 1.002 pacienți la ATI, în România, în ultimele 24 de ore.

Până marți, 26 ianuarie 2021, pe teritoriul României, au fost confirmate 715.438 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 658.595 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.877 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. 

Până astăzi, 17.938 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole