Antena 3 CNN Externe Republica Moldova neagă că ar pregăti un război în Transnistria și acuză Rusia de ”dezinformări grave şi periculoase”

Republica Moldova neagă că ar pregăti un război în Transnistria și acuză Rusia de ”dezinformări grave şi periculoase”

A.D.
3 minute de citit Publicat la 16:45 23 Dec 2024 Modificat la 16:45 23 Dec 2024

Republica Moldova a negat luni că ar plănui o operaţiune militară pentru preluarea controlului asupra regiunii separatiste pro-ruse Transnistria, în urma unor astfel de acuzaţii formulate mai devreme de Serviciul de Informaţii Externe rus (SVR), relatează agenţia EFE şi presa de peste Prut.

"Este fals că autorităţile Republicii Moldova ar pregăti acţiuni militare în Transnistria", a declarat şeful de cabinet al preşedintei Maia Sandu, Adrian Băluţel, citat de Noi.md, preluat de Agerpres.

Declaraţiile SVR "sunt dezinformări grave şi periculoase, concepute să semene panică şi neîncredere", a adăugat oficialul citat. "Chişinăul rămâne ferm angajat în soluţionarea paşnică a conflictului, fără excepţie", a mai spus acesta, reafirmând că "un pas esenţial pentru soluţionarea conflictului este retragerea completă şi necondiţionată a trupelor ruseşti, care staţionează ilegal pe teritoriul suveran al Republicii Moldova".

Serviciul de Informaţii Externe rus (SVR) a susţinut anterior că preşedinta Maia Sandu pregăteşte un plan pentru recuperarea pe cale militară a controlului asupra regiunii separatiste pro-ruse Transnistria.

Potrivit SVR, Maia Sandu a avut recent o reuniune cu comandamentul guvernului pentru securitate energetică, la finalul căreia ea a vorbit despre "necesitatea elaborării unui plan pentru o operaţiune de preluare a controlului asupra Transnistriei şi de încetare a prezenţei ruse de menţinere a păcii în regiune".

Acelaşi serviciu rus a mai afirmat că Maia Sandu "şi-a ieşit din minţi" după ce a fost informată că Republica Moldova ar putea întâmpina probleme cu aprovizionarea cu energie în contextul în care contractul de tranzit al gazelor ruseşti către Europa prin sistemul de gazoducte ucrainene expiră pe 31 decembrie, iar Kievul refuză să îl prelungească.

Conform SVR, Maia Sandu a declarat că "dacă Moscova nu va găsi o modalitate de a aduce gazul aici, Chişinăul se va răzbuna pe Transnistria pro-rusă" şi ar fi ordonat deschiderea de dosare penale împotriva conducerii republicii Transnistrene "pentru separatism", iar locuitorii Transnistriei să fie supuşi unor percheziţii amănunţite la trecerea graniţei regiunii, mai scrie Noi.md.

De asemenea, potrivit serviciului rus SVR, Maia Sandu a refuzat categoric să discute cu Ucraina problema sistării de către aceasta a tranzitului gazului rusesc prin refuzul de a prelungi contractul cu Gazprom şi a dat vina pe Rusia pentru toată această situaţie.

În replică, şeful de cabinet al preşedintei Maia Sandu consideră "manipulator şi complet fals să se arunce vina pe Chişinău sau Kiev pentru situaţia din regiune". El a amintit că "există un contract clar între Moldovagaz şi Gazprom, care prevede livrarea gazelor naturale pe malul stîng, indiferent de ruta de tranzit", potrivit Noi.md.

Parlamentul Republicii Moldova a aprobat pe 13 decembrie instituirea stării de urgenţă în sectorul energetic pentru o perioadă de 60 de zile, în faţa riscului întreruperii livrărilor de gaze ruseşti către regiunea separatistă Transnistria, unde se află o centrală electrică esenţială pentru aprovizionarea cu energie a ţării.

Decizia survine pe fondul unei dispute cu societatea rusă Gazprom asupra unor datorii nerecunoscute de Chişinău şi sistării de către Ucraina a tranzitului gazului rusesc începând din ianuarie 2025.

Ucraina a anunţat că va prelungi după 31 decembrie 2024 acordul privind tranzitul gazului rusesc, prin urmare acesta nu va mai putea fi transportat prin conductele de pe teritoriul ucrainean către Republica Moldova, care ar trebui astfel să folosească rute alternative, cum ar fi o conductă care trece prin Turcia.

Însă compania rusă Gazprom solicită Republicii Moldova plata unei datorii istorice de circa 700 de milioane de dolari, datorie nerecunoscută de guvernul de la Chişinău. Această dispută privind datoria companiei Moldovagaz datează de dinaintea începerii războiului din Ucraina şi rezultă dintr-o creştere brutală a preţurilor decisă de Gazprom în 2021.

Centrala electrică de la Cuciurgan, din regiunea separatistă Transnistria, produce pe baza gazelor ruseşti mare parte din energia necesară Republicii Moldova, respectiv circa 80% din necesarul de energie pe malul drept al Nistrului, în consecinţă sistarea livrării gazului furnizat de Gazprom ar putea provoca o criză energetică.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole