Antena 3 CNN International News Țara europeană cu aproape 90% din populație vaccinată anti-COVID închide barurile și cluburile de noapte și extinde obligativitatea certificatului verde

Țara europeană cu aproape 90% din populație vaccinată anti-COVID închide barurile și cluburile de noapte și extinde obligativitatea certificatului verde

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 13:01 17 Noi 2021 Modificat la 14:44 17 Noi 2021

Noile restricții anti-COVID se aplică de joi în Republica Irlanda, după cum a anunțat prim-ministrul Micheal Martin, care a precizat că pachetul de măsuri este menit să diminueze toate tipurile de contacte sociale.

În plus, oamenilor li se recomandă să lucreze de acasă iar certificatul de vaccinare devine obligatoriu la teatre și cinematografe. 

Irlanda are una dintre cele mai ridicate rate de vaccinare din Europa: 89,1% în rândul persoanelor cu vârste de cel puțin 12 ani.

Spre deosebire de alte state europene, în această țară doza a treia este disponibilă doar persoanelor peste 60 de ani, lucrătorilor sanitari și celor aflați în situație de risc ridicat la COVID-19.

Premierul Martin a spus că guvernul său plănuiește să facă disponibilă doza a treia persoanelor cu vârste de cel puțin 50 de ani și celor care au afecțiuni preexistente. 

Martin a cerut un "efort comun" pentru ca economia țării să rămână deschisă și a dat exemplu situația în restul Europei, unde numărul de noi infectări crește și obligă guvernele să introducă noi restricții.

Săptămâna trecută, autoritățile au raportat cel mai ridicat număr de cazuri din luna ianuarie: 5.483 de noi infecții, la o populație de aproximativ 5 milioane de oameni.

De asemenea, autoritățile au anunțat că a fost atinsă, săptămâna aceasta, a doua cea mai mare rată de internări din 2021.

Mater Hospital, unul dintre principalele spitale din capitala Dublin, a atins capacitatea maximă la Terapie Intensivă și tratează în prezent pacienții pe ventilație în afara secțiilor ATI.

Noile restricții au fost întâmpinate cu dezamăgire de sectorul local al ospitalității, în contextul în care cluburile de noapte s-au redeschis abia luna trecută, după ce au fost închise în martie 2020.

CNN notează că, în urma noilor decizii, Republica Irlanda se alătură statelor europene care au decis noi restricții anti-pandemie înaintea sezonului de iarnă.

Cel mai proeminent caz este Austria, unde începând de luni persoanele nevaccinate sunt în carantină.

Germania, la rândul său, urmează să adopte măsuri vizând persoanele nevaccinate.

Foto: Grafton street, Dublin, Republica Irlanda

Citește mai multe din International News
» Citește mai multe din International News
TOP articole