Antena 3 CNN Be EU REPowerEU, programul care ajută la reducerea dependenței de gazul rusesc. Dragoș Pîslaru: ”Prin investiții, oamenii vor plăti mai puțin”

REPowerEU, programul care ajută la reducerea dependenței de gazul rusesc. Dragoș Pîslaru: ”Prin investiții, oamenii vor plăti mai puțin”

Andreea Ştefan
1 minut de citit Publicat la 11:16 31 Dec 2022 Modificat la 11:16 31 Dec 2022

”REPowerEU a plecat în luna mai ca o inițiativă de decuplare a Europei de dependența, în special față de gazul rusesc. Dependența energetică față de Rusia.

Ce este important de înțeles e că, pe măsură ce s-a avansat spre toamnă-iarnă, având în vedere faptul că în același timp am avut această inflație care a crescut în mai toate statele membre Uniunii Europene, impactul social al acestei crize energetice a devenit din ce în ce mai evident.

De data aceasta a fost ideea de a adăuga, pe lângă componenta de infrastructură, terminale pentru gaz lichefiat sau conducte alternative sau interconectări, să avem o componentă dedicată gospodăriilor vulnerabile și a între micilor antreprenori.

Din punctul acesta de vedere, cel mai simplu mod de a-ți asigura independența energetică față de Rusia este pur și simplu să asiguri independența energetică a oamenilor în viața lor casnică sau profesională.

REPowerEU ce vrea este să investească sau să le dea posibilitate oamenilor să investească în a-și diminua factura și a fi independenți, inclusiv de propriul stat sau de distribuitorii de energie.

La nivel european vom discuta acum de un cadru de implementare și, evident, foarte important, o sumă de bani pe care Uniunea Europeană o pune la dispoziția statelor membre”, a declarat europarlamentarul Dragoș Pîslaru.

Citește mai multe din Be EU
» Citește mai multe din Be EU
TOP articole