Antena 3 CNN Politică Replica lui Ciolacu la acuzaţia că i-ar fi făcut nesimțiți pe pensionarii militari: „Un neadevăr total"

Replica lui Ciolacu la acuzaţia că i-ar fi făcut nesimțiți pe pensionarii militari: „Un neadevăr total"

de Claudia Popovici    |   

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, că pe reţelele social-media şi pe anumite grupuri circulă un clip în care apare că îi face nesimţiţi pe pensionarii militari, el arătând că acest lucru este total neadevărat şi că este vorba de o manipulare, prin tăierea unei părţi dintr-o emisiune de televiziune. Mai mult, el a adăugat că are „ficat" pentru această campanie electorală, dar s-a „trunchiat adevărul", notează Agerpres. 

„Aş vrea să încep cu o ştire care este mai nou pe zona social-media şi pe anumite grupuri de pensionari militari. Demult, am fost la o televiziune centrală şi s-a decupat din ceea ce am spus, ca pe urmă să se facă un filmuleţ să fie transmis cu un neadevăr total. Eu m-am referit foarte clar, dar fără să nominalizez, fiindcă aşa mi-a plăcut întotdeauna, dar dacă sunt nevoit, n-am o problemă, la nişte nesimţiţi, care în acest moment apar în spaţiul public, după ce ei au trecut în PNRR faptul că pensiile militarilor, ale poliţiştilor sunt pensii speciale. Şi tot aceiaşi nesimţiţi care au trecut în PNRR acel celebru parcă 9,4%, ceea ce ar fi dus ca pensiile să nu se mărească în următorii 50 de ani", a explicat Ciolacu la o conferinţă de presă de la Sibiu.

Şeful Guvernului a arătat că, împreună cu Victor Negrescu, Mihai Tudose şi Adrian Cîciu, a discutat cu reprezentanţii Comisiei Europene, a îndreptat aceste lucruri şi a explicat de ce pensiile militarilor şi poliţiştilor nu sunt pensii speciale şi că sunt pensii ocupaţionale.

"S-a tăiat din emisiunea de televiziune şi s-a transmis că eu am făcut nesimţiţi pensionarii militari, vreau să vă reamintesc: tatăl meu, Dumnezeu să-l ierte, era pensionar militar, şi că eu sunt împotriva lor. Eu înţeleg campania electorală şi am ficat pentru această campanie electorală, n-am nicio problemă, dar să fii şi ipocrit şi nesimţit şi să mai manipulezi şi tăind dintr-o emisiune părţi astfel încât să trunchiezi adevărul şi ceea ce am spus eu, e o diferenţă mare. N-am o problemă să răspund la orice întrebare atunci când greşesc sau nu greşesc. Cred că sunt unul dintre liderii politici care la 2 - 3 zile am o conferinţă de presă şi răspund la orice fel de întrebare", a adăugat Marcel Ciolacu. 

Subiecte în articol: Marcel Ciolacu pensionari militari
TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile