Una din măsurile din ordonanță austerității se referă la reducerea numărului de consilieri personali pe care îi au premierul, vicepremierul, dar și miniștrii.
Surse guvernamentale spun că numărul total al acestora ar ajunge la 900, număr care se va înjumătăți, mai exact va ajunge la 450-500 de consilieri.
Astfel, din cei 18 consilieri pe care îi are în prezent prim-ministrul Nicolae Ciucă, vor rămâne doar 9.
De asemenea, pentru vicepremier vor rămâne doar 6 consilieri în loc de 12, iar miniștrilor le vor reveni câte 4 consilieri personali.
Citește și: Ordonanța austerității va fi adoptată în această săptămână! Care sunt măsurile care vor intra în vigoare
De exemplu, din cei 6 consilieri personali pe care îi are ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, vor rămâne doar 4.
Ministrul Agriculturii Petre Daea, va rămâne de asemenea cu 4 consilieri, din 8 pe care ii are în prezent.
7 consilieri personali are și ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.
Ministrul Mediului, spun surse guvernamentale, ar avea cei mai mulți consilieri personali.
În prezent, 5.800 de lei net are un consilier de ministru, iar cel al premierul ajunge la un salariu de 9.700 de lei net, pe lună.Așadar, această măsură este unacare, spun guvernanții, va contribui la acoperirea acelei găuri din buget de peste 20 de miliarde de lei.
Totuși, conform OUG, suma economisită după aplicarea tuturor măsurilor va ajunge la 5,2 miliarde de lei, asta după ce am văzut că unele dintre cele mai importante măsuri au fost ignorate, precum cumulul pensiei cu salariu, înghețarea salariilor, dar și înghețarea angajărilor la stat.
Ordonanța austerității urmează să ajungă vineri pe masă discuțiilor din cadrul Guvernului.