Antena 3 CNN Politică Renate Weber, surprinsă de intervenția lui Manfred Weber în favoarea lui Kovesi: Nu cred că a pierdut din șanse. Sigur că e o situaţie absolut inedită

Renate Weber, surprinsă de intervenția lui Manfred Weber în favoarea lui Kovesi: Nu cred că a pierdut din șanse. Sigur că e o situaţie absolut inedită

1 minut de citit Publicat la 10:19 31 Mar 2019 Modificat la 10:19 31 Mar 2019

Europarlamentarul Renate Weber a declarat, sâmbătă, că fosta şefă a DNA, Laura Codruţa Kovesi, nu a pierdut din şansele de a ajunge procuror şef european şi că, dimpotrivă, "unii s-ar putea să considere (...) că are mai multe şanse, că acum este o victimă".

"Nu cred. Eu cred că unii s-ar putea să considere, dimpotrivă, că are mai multe şanse, că acum este o victimă. Aşa au fost discuţiile când am asistat la prezentarea şi audierea doamnei Kovesi în Comisia LIBE şi cea de Control Bugetar, au fost colegi care s-au exprimat în sensul acesta că este de fapt o victimă a propriilor acţiuni, aşa încât nu cred că a pierdut din şanse. Vom vedea ce se va întâmpla mai departe. Nu pot face predicţii", a declarat Weber, într-o conferinţă de presă, întrebată dacă fosta şefă a FNA a pierdut din şansele de a ajunge procuror şef european, conform DC News.

Europarlamentarul Renate Weber apreciază că această situaţie este una "absolut inedită".

"Am văzut însă nişte luări de poziţie exprimate şi de liderul PPE din Parlament, dar şi de liderul ALDE din Parlament. Mărturisesc că ele m-au surprins, pentru că întotdeauna i-am văzut foarte rezervaţi când este vorba de sistemul de justiţie, în sensul în care nu ne amestecăm în ceea ce înseamnă investigaţiile şi efectuarea actului de justiţie ca atare într-o ţară. (...) Nu ai cum să intervii, să opreşti o anchetă în curs, nu este firesc. (...) Sigur că este o situaţie nemaiîntâlnită, nu contest asta. De altfel este şi pentru prima dată când avem o selecţie pentru procurorul şef al unei instituţii nou create, dar sigur că e o situaţie absolut inedită", a afirmat Weber.

Fosta şefă a DNA, Laura Codruţa Kovesi, a fost plasată, joi, sub control judiciar de procurorii Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie (SIIJ) în dosarul în care este acuzată de abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă, în legătură cu aducerea în ţară a fostului director FNI Nicolae Popa.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole