Antena 3 CNN Politică Renate Weber: „Nu ştiu cât de departe a vrut să meargă Timmermans cu ameninţările sau se află în campanie electorală”

Renate Weber: „Nu ştiu cât de departe a vrut să meargă Timmermans cu ameninţările sau se află în campanie electorală”

2 minute de citit Publicat la 19:05 03 Apr 2019 Modificat la 19:05 03 Apr 2019

Eurodeputatul ALDE Renate Weber a declarat, miercuri, că nu ştie cât de departe a vrut să meargă prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, cu "ameninţările" la adresa României sau dacă nu cumva acesta se află în campanie electorală, "pentru că este 'spitzenkandidat' din partea socialiştilor".

"Domnul Timmermans, în momentul în care ne avertizează, spune că ar recurge la mijloacele pe care le are la dispoziţie Comisia şi tare aş fi curioasă să ştiu şi eu care sunt, de fapt, mijloacele acelea. Pentru că, cel puţin de vreo opt - nouă ani de zile, eu personal dar şi mulţi alţi colegi din ALDE am tot solicitat Comisiei Europene să elaboreze un mecanism obiectiv de evaluare a statului de drept, a democraţiei, a respectării drepturilor omului în oricare stat membru al Uniunii Europene şi până acum Comisia Europeană nu a reuşit să elaboreze un astfel de mecanism. De aceea şi vedem că în unele state candidaţii pentru Parlamentul European construiesc o platformă-program exact pe necesitatea unui astfel de mecanism. Deci nu îmi dau seama cât de departe a vrut să meargă domnul Timmermans cu ameninţările sau dacă domnul Timmermans se află cumva în campanie electorală, ceea ce nu aş exclude, pentru că este 'spitzenkandidat' din partea socialiştilor", a precizat Renate Weber, pentru AGERPRES.

Europarlamentarul a adăugat că a avut impresia că Frans Timmermans "s-a înşelat cu privire la ţară" când a făcut afirmaţiile despre legi care să garanteze impunitatea.

"În declaraţiile pe care le-a făcut domnul Timmermans am avut impresia că s-a înşelat cu privire la ţară, că vorbea de legi care să garanteze impunitatea şi mă gândeam că, de fapt, a vrut să se refere la o epocă anterioară, la fostul prim-vicepreşedinte al Comisiei, Franco Frattini, care făcuse legile într-adevăr ale impunităţii pentru Berlusconi în Italia. Deci nu ştiu de unde domnul Timmermans are informaţii că în România s-ar elabora nişte legi care să asigure impunitatea unor demnitari, unor oameni politici, indiferent a cui până la urmă, pentru că, într-adevăr, nu e normal să ai legislaţie prin care cineva să aibă un astfel de privilegiu. Dar chiar nu ştiu de unde are domnul Timmermans informaţii că aşa ceva ar putea să fie adoptat în România. Pentru că noi, e adevărat, văd şi eu în diferite ziare sau online astfel de acuzaţii sau astfel de temeri exprimate, dar până la urmă pe ce se bazează în mod normal chiar nu ştiu să spun", a afirmat Renate Weber.

Comisia Europeană a avertizat miercuri România să revină pe calea unui proces de reformă în justiţie corect şi să se abţină de la orice măsuri care ar însemna regres în privinţa statului de drept.

"România trebuie să revină urgent la un proces de reformă corect, asta înseamnă paşi înainte, nu înapoi, şi înseamnă şi să se abţină de la orice măsuri care ar putea să ducă la un regres al tuturor lucrurilor care s-au realizat în ultimii ani'', a declarat prim-vicepreşedintele CE, Frans Timmermans, într-o conferinţă de presă la Bruxelles, după reuniunea săptămânală a Colegiului Comisarilor. 

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole