Antena 3 CNN Politică Remus Pricopie: „Ziua şi gafa. Mircea Geoană se compromite singur, zilnic"

Remus Pricopie: „Ziua şi gafa. Mircea Geoană se compromite singur, zilnic"

Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a reacționat, joi, la scandalul care îl vizează pe Mircea Geoană, candidat la alegerile prezidențiale 2024. El în acuză pe Geoană că face gafe şi se compromite singur zilnic. Declaraţiile vin după ce o anchetă jurnalistică a scos la iveală legăturile dintre un șef de campanie al lui Geoană și Kremlinul.

„Ziua și gafa - cam mult, pentru un "diplomat de rang înalt. Mircea Geoană se compromite singur, zilnic", a spus Pricopie pe Facebook. 

Potrivit anchetei un coordonator al campaniei lui Mircea Geoană este partener de afaceri cu un propagandist rus care a fost în Crimeea de cel puțin 10 ori după anexarea ilegală din 2014. 

Mai exact, Jurnaliștii rețelei The Organised Crime and Corruption Reporting Project, din care face parte și Context.ro au aflat că Rareș Mănescu, fostul primar al Sectorului 6, a înființat o firmă alături de un om de afaceri rus, în timp ce se ocupa de campania lui Geoană pe când acesta era încă adjunct la NATO. 

Mai mult, se arată o serie de ramificații care duc chiar și la un mercenar care a luptat în Donbas de partea rușilor.

De asemenea şi organizația Active Watch a intervenit cu o reacţie în acest scandal precizând „candidatul Geoană nu este victima unei acțiuni de kompromat, ci, dimpotrivă, este artizanul unei acțiuni standard de kompromat îndreptată împotriva unor jurnaliști care și-au făcut meseria și au expus fapte care vizează direct echipa de campanie a domnului Geoană.

Organizaţia Active Watch în acuză pe Geoană că atacă jurnaliștii, cu scopul de a decredibiliza investigația

„Dovezile prezentate de investigația la care au contribuit și Atilla Biro, împreună cu publicația pe care o conduce, context.ro, pot fi compromițătoare pentru domnul Geoană. Fără o reacție credibilă la adresa faptelor expuse de investigația jurnalistică, domnul Geoană și staff-ul său de campanie au ales să atace jurnaliștii, cu scopul de a decredibiliza investigația.

Este o situație în care “hoţul strigă hoţii”, domnul Geoană apelând la informaţii false vehiculate de entităţi media dubioase din Bulgaria pentru a contracara faptele documentate şi probate de reputaţi jurnalişti de investigaţie. 

Considerăm că reacția candidatului Mircea Geoană este total inadecvată, jignitoare la adresa jurnaliștilor și inadmisibilă din partea unui candidat la cea mai înaltă funcție a statului. Suntem convinşi că un politician cu asemenea vastă experienţă politică cunoaşte foarte bine care este rolul presei într-o societate democratică. Cerem domnului Geoană să îl şi respecte", a scris organizația pe Facebook. 

Subiecte în articol: Remus Pricopie Mircea Geoană
TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile