Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, a lansat un apel luni pentru o reacție mai fermă a instituțiilor statului român împotriva influențelor extremiste și ilegale care, susține acesta, amenință democrația și drumul euro-atlantic al României. Acesta avertizează că tăcerea și inacțiunea autorităților ar putea favoriza politicieni pro-Kremlin, ca George Simion, facilitând astfel „deturnarea democrației” prin manipulări externe și fraudă electorală.
„Tăcerea și/sau inacțiunea instituțiilor Statului Român - cadoul perfect pentru politicienii extremiști, controlați de Kremlin
Lipsa de reacție, inclusiv a unor partide politice considerate democratice, și / sau complicitatea unor instituții ale statului față de acțiunile extremiste și ilegale desfășurate pe teritoriul țării noastre vor avea consecințe dramatice. Politicieni cu un vădit comportament infracțional (de exemplu, George Simion – AUR, dar lista este mult mai lungă) nu numai că nu sunt deranjați de Statul Român, dar pare că sunt chiar încurajați să continue procesul de dinamitare a democrației, prin deturnarea României de la drumul euro-atlantic.
De ce Parlamentul României, controlat de o majoritate considerată democratică, refuză de peste un an să investigheze influențele străine în politica românească? Ce fac comisiile parlamentare, care au în atribuțiile lor problematica valorilor democratice și securitatea statului? Cum se raportează PSD, PNL, USR și UDMR, toate partide politice cu experiență, la riscul de securitate pe care îl reprezintă politicienii extremiști de la București, promovați – și finanțați – pe față de Moscova? Ce face Ministerul Justiției când în fiecare zi sunt relatate în presă exemple de utilizare ilegală a banilor destinați campaniei electorale?
Unde este Parchetul General al României, în momente în care zeci de milioane de lei, fie din alocația de la bugetul statului, fie din finanțări ilegale, sunt traficate pentru a contamina rezultatul alegerilor care urmează, așa cum, din păcate, s-a întâmplat deja în Republica Moldova și în Georgia? Cum sunt protejați cetățenii acestei țări de atacurile hibride venite din partea Moscovei? Care este poziția oficială a instituțiilor abilitate faţă de zecile – dacă nu chiar sutele – de acțiuni ilegale ale unor politicieni extremiști? Deturnarea fondurilor publice și infuzia de bani negri spre acțiuni politice, care au ca scop destructurarea democrației din România, nu fac obiectul Codului Penal sau a riscurilor de securitate? De ce în SUA, Marea Britanie, Franța, Germania, Olanda, Republica Moldova politicienii cinstiți și instituțiile abilitate (în principal procuratura) au curajul să investigheze influențele Rusiei în politica internă, în timp ce în România acest subiect este evitat sistematic?
Sunt instituții – și oamenii din fruntea acestor instituții – care tac de mult prea mult timp, atunci când este vorba de blocarea, prin instrumente constituționale și legale, a influențelor ilegale externe, în principal cele de tip KGB, în politica românească. Subiectul nu mai poate fi amânat deoarece momentul decontului politic este aproape. Îl lăsăm pur și simplu pe George Simion (AUR) și prietenii săi de la Moscova să controleze - prin fraude electorale - viitorul Parlament și Guvern al României, iar din această poziție să ne dicteze „Tezele lui Putin”, sau îi oprim acum pe politicienii pro-ruși, aplicând ferm măsurile prevăzute de lege, pentru astfel de situații?”, a scris Remus Pricopie într-o postare făcută pe Facebook.