Antena 3 CNN Actualitate Remus Brânzan, primul militar român mort după Revoluţie, uitat de primărie timp de 25 de ani

Remus Brânzan, primul militar român mort după Revoluţie, uitat de primărie timp de 25 de ani

Rafaelo Varga
3 minute de citit Publicat la 12:12 30 Noi 2021 Modificat la 15:22 30 Noi 2021

De Ziua Naţională a României, Antena 3 demarează campania "Sunt român pentru că îmi preţuiesc eroii". E o serie de reportaje de excepţie, dar şi demersuri pentru ca militarii români să primească recunoaşterea pe care o merită. Ne propunem ca fiecare dintre eroii căzuţi la datorie să fie declaraţi cetăţeni de onoare ai localităţilor de domiciliu, iar numele lor să fie purtat de o stradă, un parc sau o şcoală.

"A fost grea copilăria până când am înţeles că practic este o onoare să faci parte din Armată şi să mergi în misiuni, să fii acolo, să lupţi pentru ţara şi pentru ce iubeşti", a declarat Remus Brânzan, fiul eroului.

Remus Brânzan a fost primul militar român decedat, după Revoluție, în misiunile din afara țării, în 1996, în Bosnia Herțegovina. A plecat pentru 6 luni, lăsând acasă o soție însărcinată în 8 luni.

"Ultima dată când ne-am văzut a fost pe 8 martie. Pur şi simplu, a fugit de acolo. A îmbarcat toată tehnica militară cu care a plecat Batalionul 96 Geniu. El a încărcat toată tehnica şi a fugit seara când a terminat să îmi aducă o floare pentru că era 8 martie", îşi aminteşte Mariana Brânzan, soţia eroului Remus Brânzan.

Dar apoi misiunea s-a prelungit cu încă 3 luni. A apucat să se mai întoarcă acasă încă o dată și să-și vadă fiul nou născut, care-i și poartă numele: Remus.

"A  venit în august, pe 15, şi a stat cu noi până în septembrie, cu o săptămână înainte de a se întâmpla necazul. Am visat că a plecat trist că ne lasă, că ar fi vrut să mai stea cu noi. I-am spus când am plecat să nu rişte nimic, să se gândească la noi", a mai povestit Mariana Brânzan.

Când a fost anunțată că soțul ei a murit în timpul unei misiuni de lărgire a coridorului Gorazde, în timp ce conducea excavatorul pe o pantă abruptă, nu i-a venit să creadă. Și a refuzat să accepte adevărul timp de încă 7 ani după aceea.

"Eram ca un robot. Dacă mi se spunea să fac ceva, aia făceam. Şi după aia, l-am aştepta să vină. Şapte ani chiar l-am aşteptat. Îl căutam prin filme, aveam vise că l-au luat şi îi rugam să nu îi facă rău că e băiat bun. La şapte ani am avut o mare dezamăgire şi am trăit din nou povestea. A fost dezastruos", a explicat soţia militarului.

Spectacol şi emoţie, de Ziua Naţională a României, la Antena 3. Cooking show, reportaje cu români geniali şi români ce nu vor fi uitaţi, dar şi provocarea "Sunt român pentru că"

Singura putere i-a venit de la bebelușul cu care rămăsese singură, văduvă la 31 de ani. Bebeluș care acum este bărbat în toată firea, este căsătorit și-și ține în brațe propriul fiu de 4 luni, aceeași vârstă pe care o avea și el când tatăl său l-a ținut ultima oară în brațe.

"Am înţeles, dar târziu. Pentru că în copilărie, mergeam la cineva acasă şi avea tată. Era altfel atmosfera în casă", a precizat Remus Brânzan.

Iar marea durere este că cel care le-a fost și tată nici măcar nu a fost decorat.

Din 2015, s-a depus cerere la Primăria din Râmnicu Vâlcea ca măcar să fie denumită o stradă în cinstea primului militar erou post-revoluționar și să fie făcut cetățean de onoare. Apoi, în 2017, s-a făcut o alta. Și acestea s-au pierdut, undeva, prin niște sertare. Singura alinare acum pentru Mariana, în afară de fiu, noră și nepot, sunt întâlnirile cu celelalte văduve, soțiile eroilor pieriți în afara țării.

"Suntem văduvele la care soţii noştri au murit în misiuni, în afara ţării, în Afganistan, Irak şi Bosnia-Herţegovina. Ultima dată ne-am văzut la nunta băiatului meu", explică Mariana Brânzan.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole