Antena 3 CNN Emisiuni Sfat de sănătate Remedii sănătoase pentru mahmureală. Rețeta care te scoate din bucluc

Remedii sănătoase pentru mahmureală. Rețeta care te scoate din bucluc

Andreea Cigolea
2 minute de citit Publicat la 09:59 31 Dec 2021 Modificat la 10:39 31 Dec 2021

Alcoolul fiind o moleculă foarte simplă este absorbit și folosit foarte repede de către organism. Asta se întîmplă cu niște costuri. Niște metaboliți care sunt foarte toxici, în primul rând, adică sistemul nostru nervos are de suferit. Apoi, alcoolul dezhidratează, produce inflamație și stres oxidativ. Deci toate aceste efecte le resimțim atunci când consumăm o cantitate mai mare decât poate procesa corpul nostru. Această cantitate fiind undeva la 20-30 grame pe oră - doar ca să rezistăm și pe zi ca să rămânem sănătoși. 

Pentru sănătate, echivalentul unui pahar de vin nu are efecte negative semnificative pe termen scurt. Îl putem consuma, ne poate ajuta cu relaxarea, are și efecte benefice - vasodilatație, stare de bine.

O cantitate mai mare în schimb, trebuie contracarată măcar prin cîteva măsuri de bază. Prima ar fi hidratarea, adică să bem apă înainte să consumăm alcool, să fim odihniți, să mâncăm, dar nu alimente grase pentru că alcoolul nu se împacă deloc bine cu grăsimea. Deși există acele mituri că alcoolul dizolvă grăsimea nu este indicat să în ficatul nostru să ajungă în același timp o cantitate mare de grăsime și o cantitate mare de alcool. 

Remedii pentru mahmureală

Hidratare, să mâncăm alimente vii, sucurile de fructe au un efect benefic împotriva mahmurelii, vitamina C, componentele cu efect antiinflamator. 

Atenție mare la remediile tradiționale tip zeamă de varză pentru că e și mai multă sare și mai multă dezhidratare, deci apa este cea mai importantă în această etapă. 

Vitaminele din grupul B se pare că ar ajuta puțin. Silimarina și diverse extracte de plante, ceaiurile hepato-biliare ne-ar mai putea sprijini și ele puțin.

Nu consumăm grăsime, mâncăm în schimb alimente ușoare cum ar fi pește, pui, supele care sunt foarte utile în această situație. Grăsimea poate întârzia asimilarea alcoolului, dar efectele totale vor fi aceleași într-un final.

Pot fi folosite antinevralgicele și medicamentele cu efect antiinflamator, dar ar trebui luate la recomandarea unui medic.  

Nu uitați, o să ne simțim mult mai bine dacă dublăm consumul de alcool cu un consum de apă!

Smoothie anti mahmureală

Acest smoohtie anti mahmureală poate fi băut de către oricine, dar dacă îl facem pentru copii, îl putem folosi și noi pentru hidratare, calmarea stomacului și refacerea metabolismului. Se poate adăuga puțin turmeric, dacă este disponibil. În rest, pe lângă bananele bine coapte, orice fructe sunt binevenite: fructe de pădure, rodie. Am avut aici mere de la țară și niste prune, de această dată în versiunea nefermentată/distilată.
Sursa: ©Cristian Margarit.ro

Citește mai multe din Sfat de sănătate
» Citește mai multe din Sfat de sănătate
TOP articole