Antena 3 CNN Emisiuni Sfat de sănătate Cum pot îmbunătăţi partenerii relaţia sexuală din cuplu. Psiholog: "Momentele intime din cuplu nu înseamnă mereu sexualitate"

Cum pot îmbunătăţi partenerii relaţia sexuală din cuplu. Psiholog: "Momentele intime din cuplu nu înseamnă mereu sexualitate"

Andreea Cigolea
2 minute de citit Publicat la 11:37 15 Noi 2021 Modificat la 11:37 15 Noi 2021

"Relaţie sexuală ajunge să se strice din cauze emoţionale. Atunci când partenerii nu se mai înţeleg, apar foarte multe reproşuri, apare un copil sau atunci când partenerilor le este greu să facă un copil. Aceste lucruri ajung să-i îndepărteze şi să nu mai aibă încredere în ei", a spus psihologul Mădălina Ţiriac, luni, în rubrica Sfat de sănătate de la Antena 3.

Cum pot îmbunătăţi partenerii relaţia sexuală din cuplu

"În primul rând comunicăm şi dăm la o parte ruşinea. Este clar că unul dintre parteneri observă anumite lucruri, doar că amână discuţiile. Cei doi parteneri ajung să trăiască într-o negare, când problema, de fapt, exista cât elefantul în sufragerie.

În momentul în care îmi fac curaj şi pun degetul pe problemă, lucrurile încep să se lumineze. De multe ori, unul dintre parteneri identifică problema şi admite că există una, în timp ce celălalt crede că relaţia este bună şi funcţionează. 

Este nevoie de multă perseverenţă, încăpăţânare şi argumente. Cel care nu recunoaşte problema, crede că dacă neagră problema, ea nu exista", a mai spus psihologul.

Disfuncţiile sexuale din cupluri nu se rezolvă de multe ori din cauza pudorii

"Primul pas este să vedem de unde vine această problemă. Ce s-a întâmplat. Este ceva ce depinde de noi? Poate nu am mai petrecut timp împreună sau ne-am înstrăinat sau au apărut copiii şi ei au devenit prioritari pentru noi.

Această comunicare ne ajută să identificăm problema şi să găsim soluţii. Dacă lucrurile poate nu stau mereu în puterea noastră să le rezolvăm, pentru că poate fi o cauză emoţională sau fiziologică.

Toată cuplurile trec prin momente de genul acesta. Momentele de intimitate nu sunt doar din sfera sexualităţii, putem crea momente de intimitate în comunicare, în a împărtişi lucrurile care ne fac plăcere sau a împărtăşi afecţiune. Important este să vedem ce este bun în relaţia noastră, ca să putem salva şi să putem trece peste acest hop.

Problemele sexuale apar ca să atragă atenţia că avem de rezolvat alte situaţii. Atunci când depunem puţin de efort când încercăm să salvăm o relaţie, dăm dovadă de un comportament matur", a mai spus Mădălina Ţiriac.

Momentele intime din cuplu nu înseamnă mereu sexualitate

"Momentele intime sunt foarte importante pentru că ele produc acea conexiune între parteneri. Relaţia sexuală este cea intimă şi profundă modalitate de conectare între parteneri. Aşa primim validare, afecţiune sau atenţie. Atunci când nu se mai întâmplă asta, devenim suspicioşi şi atunci apar tensiunile în cuplu. Este important să ne întoarcem la lucrurile frumoase din relaţie şi vă găsim soluţii să trecem peste", a mai explicat psihologul.

Citește mai multe din Sfat de sănătate
» Citește mai multe din Sfat de sănătate
TOP articole