Potrivit legii adoptate de Parlament, nu mai poate fi înscrisă în actul de identitate adresa de domiciliu dacă în Registrul Naţional de Evidenţă a Persoanelor sunt înregistrate mai mult de 10 persoane la adresa respectivă.
Limita nu se aplică în cazul titularului unui drept locativ asupra imobilului situat la adresă sau membrilor familiei extinse. Prin familie extinsă să înţelege titularul dreptului locativ, soţul, soţia acestuia, rudele titularului şi cele în linie colaterală până la al patrulea grad inclusiv.
Nerespectarea noilor prevederi este sancţionată cu amendă între 75 şi 150 lei.
Citește și: Procedura oficială pentru modificările în buletin: Informații esențiale pentru toţi românii
O altă modificare a legii prevede ca de la data realizării condiţiilor tehnice pentru eliberarea cărţii electronice de identitate, cererea pentru eliberarea acesteia se soluţionează de către orice serviciu public comunitar de Evidenţă a Persoanelor, indiferent de locul de domiciliu sau reşedinţa persoanelor fizice.
Legea a fost adoptată de Camera Deputaților, în calitate de for decizional, cu 258 voturi "pentru" și șapte "contra".
Proiectul a fost inițiat de 113 deputați și senatori PSD, AUR și minorități naționale.
Legea urmează să fie promulgată de președintele Klaus Iohannis.