Antena 3 CNN Externe Uniunea Europeană Reguli noi pentru turiștii care vor să călătorească în Uniunea Europeană. Situațiile în care își primesc înapoi toți banii pe vacanță

Reguli noi pentru turiștii care vor să călătorească în Uniunea Europeană. Situațiile în care își primesc înapoi toți banii pe vacanță

1 minut de citit Publicat la 20:16 02 Iul 2018 Modificat la 20:16 02 Iul 2018

Comisia Europeană vrea să le ofere turiștilor care își planifică vacanțele în țările din Uniune o mai bună protecție. O directivă europeană, intrată în vigoare din iulie, le dă dreptul să renunțe la pachetele de vacanță fără să piardă toată suma plătită.

Dacă în țara în care vor să călătorească sunt, de exemplu, inundații, pot refuza să mai meargă acolo și li se returnează toată suma. Oficialii europeni vor să îi protejeze pe turiști și în cazul în care agențiile prin care și-au luat bilete dau faliment.

Noua directivă europeană îşi propune să aibă mai multă grijă de turişti. Potrivit acesteia, călătorii pot anula de acum un pachet de vacanţă în Europa din orice motiv, prin plata unui comision rezonabil. 

Mai mult, turiştii vor putea anula vacanţa gratuit, chiar şi fără un comision, în cazul în care preţul pachetului este majorat cu peste 8% faţă de cât a fost stabilit iniţial sau dacă destinaţia lor devine periculoasă, de exemplu, din cauza unui război sau a unor cauze naturale, scrie stirileprotv.ro.

Tot într-o astfel de situaţie, dacă turiştii nu se pot întoarce în ţară la timp, vor beneficia de până la trei nopţi de cazare. Călătorii vor primi informaţii mai clare despre pachetul de vacanţă, drepturile pe care le au, serviciile de care pot beneficia şi vor fi feriţi de surprize, cum ar fi costuri suplimentare.

Citește mai multe din Uniunea Europeană
» Citește mai multe din Uniunea Europeană
TOP articole