Cunoscutul critic de film Viorica Bucur a încetat din viaţă pe 22 august 2011, la vârsta de 65 de ani. Viorica Bucur suferea de o boală incurabilă, cu care fusese diagnosticată în urmă cu două luni.
În conştiinţa cinefililor, numele filmologului Viorica Bucur rămâne asociat cu emisiunea „Gala desenului animat“, o mică oază de frumuseţe în anii cenuşii ai epocii comuniste. Despre această perioada "Historia" a realizat un interviu cu Viorica Bucur. Iată un fragment în care povestea despre cum trebuia să i se facă pe plac lui Ceaușescu.
"Cam prin ’85-’86 a început să se treacă şi la noi „pe culoare”. (...) Şi m-am apucat să fac Gala în culori, când, la un moment dat, mi s-a spus că nu se mai emite în culori. Adică făceam rubrica cu desenele în culori, dar se transmiteau în alb-negru, şi asta în condiţiile în care se dăduseră bani serioşi pe reutilare tehnică şi se cumpărase şi un car de reportaj în culori. Ce se întâmplase, de fapt?! De vină a fost carul de reportaj, căci s-a vazut Tovarăşul înregistrat în culori. Şi arăta foarte prost, adică i se vedeau toate petele de pe faţă, aşa numitele „flori de mormânt”, cum le spun francezii. Şi tovarăşii din jurul lui au zis nu că el arată prost, ci că nu ştiu ăştia de la TVR să-l filmeze în culori. Aşa că brusc s-a trecut tot programul, iarăşi, pe alb-negru. Că nu puteau să-l dea pe Tovarăşu’ în alb-negru şi restul în culori"