Antena 3 CNN International News Două regiuni rusești susțin că granițele lor cu Ucraina au fost bombardate

Două regiuni rusești susțin că granițele lor cu Ucraina au fost bombardate

Alexandra Ionescu
<1 minut de citit Publicat la 16:39 29 Apr 2022 Modificat la 16:39 29 Apr 2022

”Dimineața la granița [orașului] Rilsk a fost agitată. În jurul orei 8:00, s-a tras la punctul de control din satul Krupets”, a declarat guvernatorul regiunii Kursk, Roman Starovoit, într-o postare pe Telegram vineri dimineață, ora locală.

Potrivit lui Starovoit, ”punctele de tragere au fost înăbușite de răspunsul armat al grănicerilor [ruși] și al armatei”. Nu au existat victime sau distrugeri, a adăugat el.

Șeful regiunii Briansk, Alexander Bogomaz, a declarat că departamentul de frontieră al Serviciului Federal de Securitate (FSB) a raportat bombardamente în satul Belaia Berezka, presupuse efectuate de pe teritoriul ucrainean.

„La 29 aprilie, o filială a departamentului de frontieră al FSB al Rusiei din regiunea Briansk din satul Belaia Berezka, districtul Trubcevski, a fost supusă unui foc de mortar de pe teritoriul Ucrainei”, a spus Bogomaz într-o postare pe Telegram pe canalul său oficial vineri.

El a spus că nu au fost victime.

Rețelele de apă și electricitate au fost avariate în urma bombardamentelor din regiunea Briansk, a adăugat Bogomaz.
 

Citește mai multe din International News
» Citește mai multe din International News
TOP articole