Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Informații exclusive despre Registrul Național al Traficanților de Droguri care ar putea fi înființat în România

Informații exclusive despre Registrul Național al Traficanților de Droguri care ar putea fi înființat în România

Avem în exclusivitate informaţii despre cum va arăta registrul traficanţilor de droguri. Potrivit documentului obţinut de Antena 3 CNN, acesta va urma modelul celui care se referă la agresorii sexuali. În registru vor ajunge toți cei prinși cu substanțe interzise, fie automat prin preluarea datelor din cazierul judiciar, fie nominal.

de Alina Tănase    |   

Este vorba de un proiect de lege obținut pe surse, care ar urma să fie pus în parlament de către grupul PNL.

Pe baza lui ar urma să se înființeze Registrul Național al Traficanților de Droguri. Un registru unde să fie trecuți toți cei care au fost surprinși cu substanțe interzise.

Sunt menționate în acest proiect, atât modalitățile după care ar urma să funcționeze registrul, dar și cine ar putea avea acces la datele din ele. Poliția este cea care va avea acces. 

Totodată sunt mai multe obligații pe care cei înregistrați acolo și anume să se prezinte o dată la trei luni la poliție și să declare detalii cu privire la activitatea pe care o desfășoară. Tot o dată la trei luni Poliția le va verifica locuințele, iar dacă vor să părăsească locuința de domiciliu pe o perioadă mai lungă de șapte zile vor fi nevoiți sa declare acest lucru la poliție.

Citește și: Prăjituri, jeleuri şi dispozitive de vapat cu droguri, vândute inclusiv copiilor de zeci de firme din toată ţara

TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile