Castelul Windsor este reşedinţa regală preferată a reginei, iar fotografia a fost făcută în acest weekend. Pasionată de călărie, Regina Elizabeth a II-a a fost un împătimit crescător de cai de curse de-a lungul domniei sale.
Majestatea sa a fost foarte bucuroasă când a aflat că de astăzi, 1 iunie, cursele de cai vor fi reluate. Ele fuseseră anulate pe 17 martie, din cauza pandemiei.
Se crede că pe toată durata carantinei, regina a continuat să să facă plimbări zilnice pe cal. Se presupune că s-a strecurat pe o uşă laterală a castelului Windsor în fiecare dimineaţă pentru aceste scurte “călătorii”, evitând contactul cu gărzile de corp, cu servitorii sau cu familia pentru a nu-şi pune în pericol sănătatea.
Chiat dacă s-a retras la Castelul Windsor acum 11 săptămâni, regina şi-a îndeplinit zilnic sarcinile oficiale şi a condus audienţa săptămânală cu premierul Boris Johnson prin telefon. Regina a avut două apariţii televizate în timpul blocajului.
Primul discurs a avut rolul de a asigura ţara că virusul va fi învis şi că cei aflaţi în izolare „se vor întâlni din nou”, iar cel de-al doilea a avut o temă similară.