O carte ce urmează să fie publicată pe 1 august dezvăluie că regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii nu a murit din cauza vârstei înaintate, așa cum a fost anunțat oficial, ci de cancer, potrivit Corriere della Sera.
Cartea, o biografie a prințesei Kate („Catherine, The Princess of Wales”), e scrisă de Robert Jobson, biograf al familiei Windsor și al Dianei. El e specializat în istoria familiei regale britanice și a fost cel care a descoperit, în 2005, că Charles a cerut-o în căsătorie pe Camilla.
Acum, în cartea sa, prezentată în avans de Daily Mail, Robert Jobson scrie în cartea sa că Elisabeta a II-a a murit de cancer. În ultimele luni de viață, regina a fost aproape oarbă, dar consolarea ei a fost relația tot mai strânsă cu William.
Dificultățile cu Charles au rămas nerezolvate, dar „desele vizite și telefoane ale lui William” erau momente de bucurie pentru ea, a mai scris Robert Jobson.
Biograful îl descrie pe William drept un om rigid, morocănos și încăpățânat. Pe de altă parte, Kate este cea care are un rol pacificator în familie. Datorită ei, William s-a apropiat de regele Charles după ani de tensiuni mocnite. Jobson mai scrie că tot ea a fost cea care l-a convins pe William să aibă o relație cordială cu Camilla.
Charles, tată a doi băieți, „o vede pe Catherine ca pe fiica pe care nu a avut-o… În particular, îi spune regelui ”grandpa””.
Robert Jobson a mai scris că William e preocupat să stea cât mai mult timp cu copiii săi pentru a nu repeta greșeala tatălui său, prioritizarea angajamentelor de stat, care l-a făcut să sufere în copilărie: „William vrea ca atunci când cei trei copii ai săi vor crește, să-și amintească de dragostea pe care au primit-o în copilărie”.