În 2007, în urma unei licitaţii, lucrarea a fost obţinută de firma PA&CO, aflata sub conducerea unuia dintre regii asfaltului, Costel Căşuneanu. Construcţia a început spre sfârşitul anului şi a durat până în 2010. Evident, nu au lipsit întârzierile şi trei contracte adiţionale, care au majorat valoarea contractului iniţial cu 30%.
Suntem în 2016 și nici astăzi lucrurile nu s-au rezolvat. Există hotărâri definitive ale instanței, favorabile aeroportului, care totuși a rămas cu paguba. O parte din pistă cu probleme este închisă, pentru că nu prezintă siguranță în exploatare.
”Contractul a fost cu dedicație. Direct de la directorul aeroportului. Nu a avut aprobarea Consiliului de Administrație” a explicat Oana Zamfir, realizatorul emisiunii ”Exces de putere”.
”Conducerea aeroportului analizează toate problemele care sunt în curs. Prioritatea este rezolvarea pistelor. Celelalte măsuri rezultă și din documentele de control” a spus Valentin Iordache, purtătorul de cuvânt al Companiei Naționale a Aeroporturilor București.