Antena 3 CNN Actualitate Regele Cioabă face meditații la engleză ca să o întâlnească pe Hillary Clinton

Regele Cioabă face meditații la engleză ca să o întâlnească pe Hillary Clinton

1 minut de citit Publicat la 14:57 21 Mar 2016 Modificat la 14:57 21 Mar 2016

Autointitulatul rege al romilor de pretutindeni, Dorin Cioabă, a anunțat, luni, că îi va trimite o scrisoare principalului candidat democrat din SUA, Hillary Clinton, în care o anunță că el îi îndeamnă pe toți cei 300.000 de romi americani să o voteze, potrivit Agerpres.

Romii o susțin pe Hillary Clinton pentru că este o familistă convinsă și deja aceasta a transmis un mesaj de sprijin pentru romii din SUA.

"Și eu, ca președinte al Organizației Internaționale a Romilor, dar și în calitatea mea de rege internațional al romilor, vreau să-i rog pe toți romii din SUA, pe cei care au drept de vot, să voteze la alegerile care vor avea loc în SUA candidatul Partidului Democrat, și anume doamna Hillary Clinton, pentru că ea a arătat o deschidere către comunitatea noastră de romi. (...) Ca femeie, Hillary Clinton a arătat că este o persoană care ține foarte mult la familia ei. Chiar dacă a fost la un pas să se destrame, Hillary Clinton a știut cum să gestioneze situația aceea critică. (...) Hillary Clinton a decis să își ierte soțul și să pună mai presus valorile familiei. (...) Și noi romii ne luptăm pentru valorile familiei", a afirmat Cioabă.

Totuși, regele Cioabă se teme că romii sunt deocamdată sceptici și nu au susținut până acum o femeie.

"O mică problemă ar fi și anume aceea că, până acum, romii nu au dat suport unei femei să fie conducătoare", a recunoscut Dorin Cioabă.

Etichete: dorin cioaba
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole