Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Surse: Regele Charles al III-lea vine în vizită în România

Surse: Regele Charles al III-lea vine în vizită în România

Mia Lungu
<1 minut de citit Publicat la 18:26 15 Mai 2023 Modificat la 18:27 15 Mai 2023

"Ar fi un semnal extrem de important dacă Regele Chales al III-lea va veni în România, la mai puțin de o lună de la încoronarea sa, undeva la începutul lunii iunie.", a explicat realizatorul Antena 3 CNN, Maria Coman.

"Deocamdată însă, nu sunt foarte multe informații clare nici în legătură cu eventualul program pe care l-ar putea avea în țara noastră, dar cred că putem să speculăm și să spunem că va merge cu siguranță la Viscri, locul care l-a făcut, de altfel, să se îndrăgostească de România și să revină aici atât de frecvent și să investească în țara noastră.

Fundația Prințului de Wales funcționează în continuare aici, în țara noastră, așa că e foarte posibil să vină să stea de vorbă cu oamenii care i-au fost aproape atât de multă vreme. 

Ar fi fost pusă la cale, această vizită a Regelui Charles în țara noastră, săptămâna trecută, la încoronare, în timpul discuțiilor pe care le-ar fi avut cu oficialitățile române, cu președintele României, Klaus Iohannis. Dar deocamdată, informații suplimentare, nu sunt.

Citește și: Contele Kalnoky, despre casa la care visa Regele Charles, înainte de a o găsi în România: "Căuta un sat micuț, lângă o pădure"

Undeva la începutul lunii iunie, în primele două-trei zile din iunie, ar urma să se întâmple acest lucru, dar vom afla cu siguranță mai multe și vom avea mai multe certitudini în zilele care urmează.", a mai precizat Maria Coman.

Citește mai multe din News Hour with CNN
» Citește mai multe din News Hour with CNN
TOP articole