Antena 3 CNN Externe Peste 120.000 de refugiaţi ucraineni au părăsit ţara în ultimele zile | Aproape 100.000 au fugit în Polonia

Peste 120.000 de refugiaţi ucraineni au părăsit ţara în ultimele zile | Aproape 100.000 au fugit în Polonia

Alin Tarnovschi
<1 minut de citit Publicat la 13:30 26 Feb 2022 Modificat la 13:30 26 Feb 2022

Vorbind în timp ce trupele ruse se angajau sâmbătă în luptă cu forţele ucrainene în capitala Kiev, Înaltul Comisar adjunct al ONU pentru Refugiaţi, Kelly Clements, a declarat într-un interviu pentru CNN că situaţia era de aşteptat să se înrăutăţească.

„Acum vedem peste 120.000 de oameni care au plecat în toate ţările vecine”, a spus ea.

„Recepţia pe care o primesc de la comunităţile locale, de la autorităţile locale, este extraordinară. Dar este o situaţie dinamică. Suntem, într-adevăr, destul de devastaţi, evident, de ceea ce urmează”.

Majoritatea se îndreaptă spre Polonia şi Moldova, dar şi spre România, Slovacia şi Ungaria.

Frontierele României au fost tranzitate, pe parcursul zilei de vineri, de peste 73.000 de persoane, dintre care 14.188 cetăţeni ucraineni (în creştere cu 36 % faţă de ziua anterioară).

Aproximativ 100.000 de refugiaţi ucraineni au ajuns în Polonia de la începerea atacului Rusiei, în urmă cu mai mult de 48 de ore, anunţă Guvernul de la Varşovia, potrivit cotidianului Le Monde.

"De la iniţierea operaţiunilor de război în Ucraina şi până astăzi, prin punctele de trece ale frontierei Poloniei cu Ucraina au venit 100.000 de persoane", a declarat Pawel Szefernaker, adjunct al ministrului polonez de Interne, potrivit Mediafax.

Etichete: Război Ucraina
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole