Antena 3 CNN Actualitate Social Reduceri la Wizz Air. Prețurile scad cu 30% pe toate zborurile

Reduceri la Wizz Air. Prețurile scad cu 30% pe toate zborurile

1 minut de citit Publicat la 14:50 18 Mai 2018 Modificat la 14:50 18 Mai 2018

Operatorul low-cost Wizz Air, cel mai mare din Europa Centrală și de Est oferă două zile de reduceri, cu ocazia aniversării a 14 ani de existență.

Potrivit unui comunicat al companiei, clienții Wizz Air își pot cumpăra bilete cu o reducere de 30% pe toate cele 141 de destinații ale operatorului, pentru rezervările făcute până pe 19 mai, la miezul nopții.

Reducerea se aplică tarifelor, inclusiv taxe și tarife non-opționale, și unui bagaj mic, de cabină. Reducerea este valabilă numai pentru rezervările noi, efectuate pe wizzair.com sau prin intermediul aplicației mobile, în zilele de 18 și 19 mai.

Potrivit sursei citate, compania trece în prezent prin cea mai mare creștere operațională din istoria sa, cu un total de 21 de aeronave alocate bazelor sale europene în numai 17 săptămâni, ceea ce înseamnă adăugarea a 70 de noi servicii, dar și alte 700 de plecări săptămânale suplimentare în rețeaua deja extinsă.
Pe lângă trei noi destinații inaugurate în 2018 - Atena, Harkiv și Viena, Wizz Air a început oficial operațiunile companiei sale din Marea Britanie cu sediul la aeroportul din Londra Luton, pe 3 mai 2018, cu primul zbor între Londra Luton și București.
F
lota Wizz Air este formată , în prezent, din 96 din aeronave Airbus A320 și A321 și este una dintre cele mai tinere din Europa

“Wizz Air conectează acum 141 de destinații spre 44 de țări, iar Viena, Atena și Harkiv sunt noile noastre destinații. Împreună cu echipa WIZZ așteptăm cu nerăbdare următoarea etapă din scurta istorie a companiei de până acum: sosirea aeronavei cu numărul 100”, a declarat József Váradi, Chief Executive Officer la Wizz Air.

Wizz Air a transportat anul trecut 30 de milioane de pasageri, în creșetere cu 24% față de anul anterior.

Etichete: preturi reduceri
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole