Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Se cer economii în spitale. Bolnavii, singurii care ar putea plăti pentru ele

Se cer economii în spitale. Bolnavii, singurii care ar putea plăti pentru ele

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 18:42 25 Apr 2023 Modificat la 18:42 25 Apr 2023

Reprezentanţii unităţilor medicale atrag atenţia că este imposibil să reducă costurile, în situaţia în care primesc cele mai grave cazuri din ţară, iar costurile la anumite tratamente au crescut chiar şi de patru ori faţă de anii trecuţi.

Managerii cer şi mai mult timp pentru scoaterea posturilor vacante la concurs, în caz contrar, se tem că activitatea din secţii precum oncologie, radiologie sau cardiologie ar putea fi blocată.

La Institutul Oncologic Bucureşti, acolo unde sunt internaţi în permanenţă aproape 400 de pacienţi, este mare nevoie de personal administrativ, dar şi de aproximativ 60 de asistenţi.

Citeşte şi: Ordonanța care îngheață salariile și blochează angajările provoacă haos

Deficit de personal este şi la Spitalul Bagdasar Arseni din Capitală.

Compartimentul de radiologie al UPU are în prezent şase medici, însă ar mai fi nevoie de cel puţin patru pentru a fi acoperite toate gărzile, de pildă pentru luna mai sunt patru zile neacoperite. 

Blocarea angajarilor în sistemul medical va pune în pericol vieţile bolnavilor, atrage atenţia preşedintele Colegiului Medicilor.

Şi reducerea cheltuielilor în spitale este aproape imposibilă, atrag atenţia reprezentanţii unităţilor medicale.

Guvernul pregăteşte o serie de măsuri pentru reducerea cheltuielilor care vizează şi unităţile medicale, însă acestea ar urma să fie clarificate după 1 mai.

Citește mai multe din News Hour with CNN
» Citește mai multe din News Hour with CNN
TOP articole