Antena 3 CNN Externe Redacția unui site de știri, percheziționată de autorități

Redacția unui site de știri, percheziționată de autorități

1 minut de citit Publicat la 14:53 28 Iun 2018 Modificat la 14:53 28 Iun 2018

Poliţia turcă a percheziţionat joi redacţia unui site de ştiri de opoziţie, a anunţat grupul de presă, conform dpa.

Ştirea vine în contextul apariţiei unor informaţii privind arestarea unor susţinători ai unui candidat la prezidenţiale de opoziţie.

Portalul Sendika.org a precizat că niciun jurnalist nu era prezent în redacţie la momentului raidului. Site-ul a mai menţionat că acţiunea ar face parte dintr-o anchetă judiciară împotriva editorului său, Ali Ergin Demirhan.

Demirhan a fost reţinut pentru scurt timp în aprilie anul trecut sub acuzaţia că nu a recunoscut rezultatul unui referendum privind trecerea la un sistem prezidenţial executiv. El a fost apoi reţinut, separat, în luna mai a acestui an pentru un articol intitulat 'Putem opri dictatura', însă ulterior a fost eliberat, conform cotidianului laic Cumhuriyet.

Marea majoritatea a instituţiile media principale din Turcia sunt considerate a fi apropiate de preşedintele islamic conservator Recep Tayyip Erdogan. Jurnaliştii critici aleg să lucreze deseori pentru platforme online. Totuşi, multe astfel de site-uri sunt blocate în Turcia.

În acelaşi timp, cinci persoane au fost oficial arestate miercuri în provincia Izmir pentru că "au insultat un oficial", a relatat agenţia de presă Anadolu. Numărul persoanelor reţinute sub o astfel de acuzaţie a ajuns astfel în total la 12.

Şapte persoane au fost arestate anterior după ce l-ar fi "înjurat pe Erdogan" în urma unui marş la 21 iunie al lui Muharrem Ince, candidatul la preşedinţie al principalului partid de opoziţie, Partidul Republican al Poporului (CHP).

Sursă: Agerpres
Etichete: opozitie turcia Erdogan
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole