Antena 3 CNN Actualitate Raed Arafat, reacție în urma numărului record de cazuri: ”Asta e singura soluție prin care putem controla situația”

Raed Arafat, reacție în urma numărului record de cazuri: ”Asta e singura soluție prin care putem controla situația”

Diana Dragotescu
2 minute de citit Publicat la 13:42 27 Aug 2020 Modificat la 13:42 27 Aug 2020

Numărul de cazuri înregistrat în ultimele 24 de ore este cel mai mare de până acum. În acest context, Raed Arafat precizează că respectarea regulilor minime de protecție este singura soluție pentru a stopa creștea numărului de cazuri: „Numărul de azi care se raportează la ora 13, este cel mai mare număr de până acum. Pentru restaurante eu ce am zis, este că în cazul în care se decide deschiderea lor, partea medicală stabilește condițiile în care ele vor funcționa. Astăzi va avea loc ședința în acest sens și acolo se vor stabili condițiile. Bineînțeles orice act pe care îl facem, că este vorba de școli, revenirea la locul de muncă, toate astea sunt riscuri care trebuie luate în considerare. Singura soluție care rămâne pentru limitarea creșterii este respectarea regulilor! Respectarea regulilor minime de protecție este singura soluție pentru a controla situația în acest moment, pe lângă măsurile pe care putem să le luăm pe zone, pe regiuni dacă apare ceva deosebit”, a declarat Raed Arafat la Antena 3.   

Respectarea regulilor, extrem de importantă la locul de muncă 

„Nu sunt probe sau dovezi că cele mai multe infectări se întâmplă la locul de muncă, dar rămâne un loc important unde infectarea poate să aibă loc dacă lumea nu respectă regulile. Recomandările pentru reducerea aglomerației rămân valabile iar la locul de muncă insistența asupra regulilor, purtarea măștii în birourile în care sunt mai multe persoane este esențială. Portul măștii devine extrem de important, dezinfecția înainte să urci în lift, toate aceste lucruri sunt acțiuni mici cu un impact mare. Dacă am febră, nu merg la locul de muncă, toate astea sunt modalități care pot reduce riscul infestării”.  

Raed Arafat a declarat că numărul testelor trebuie crescut pentru a câștiga lupta împotriva coronavirusului: „Numărul testelor trebuie crescute iar când vor deveni disponibile testele rapide, asta va duce la o creșetere semnificativă a numărului de teste, sunt în curs de validare la nivel de Uniunea Europeană”. 

Red Arafat, reacție în urma numărului record de cazuri : Riscul în școli există, nu putem spune că nu vor apărea infecții

Arafat: ”Riscul există, nu putem spune că în școli nu vor apărea infecții”

„Deschiderea fără riscuri nu există iar minimalizarea riscului este cea mai importantă. Colaborarea cu părinții este importantă, la anumite vârste va fi greu să contolezi situația. Riscul există, nu putem spune că în școli nu vor apărea infecții. Acest lucru va exista ca în alte țări, important este ca măsurile prevăzute să se aplice imediat când apar astfel de situații. Dacă apare un focar trebuie să se știe foarte exact pașii”, a mai spus Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.  

Etichete: Raed Arafat
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole