Antena 3 CNN Actualitate Ordin al Ministerului Educației: Cum se vor recupera orele și câți bani vor primi profesorii - Document

Ordin al Ministerului Educației: Cum se vor recupera orele și câți bani vor primi profesorii - Document

Georgiana Adam
<1 minut de citit Publicat la 10:02 07 Mar 2021 Modificat la 10:02 07 Mar 2021

Ordinul prevede flexibilizarea programului pentru activitățile remediale prin faptul că școlile vor avea posibilitatea să organizeze programul fără o aprobare a inspectoratului școlar, precum și sprijinirea elevilor pentru a urma programul remedial în școala în care sunt înmatriculați, fiind considerate, din oficiu, unități organizatoare, toate unitățile de învățământ în care se poate organiza cel puțin o grupă de elevi.

Actul dispune cuprinderea în program, necondiționată de termene, a elevilor, într-un mod continuu și adaptat nevoilor acestora. Părinții sau reprezentanții legali ai elevilor pot depune solicitările de cuprindere a acestor elevi în program, în mod continuu, până la data de 25 ale fiecărei luni.

Programul orar al activităților remediale se va stabili la nivelul unității de învățământ, de către cadrul didactic, cu consultarea elevilor și a părinților sau reprezentanților legali ai acestora.

Activitățile de învățare remedială desfășurate în cadrul programului national pilot de tip ”Școală după școală”, prestate de cadrele didactice, sunt remunerate cu suma de 100 lei/ oră - tarif brut.

Vezi aici toate detaliile din Ordinul Ministrului Educației

 

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole