Prezenţa la vot în satul Cribovara, comuna Secaş din judeţul Timiş era de aproape 160% duminică la prânz, după ce pe listele suplimentare au votat mai multe persoane decât au fost înscrise pe listele electorale permanente, conform news.ro
Potrivit site-ului Biroului Electoral Central, în localitatea timişeană Cribovara, care aparţine de comuna Secaş, pe listele electorale permanente sunt înscrişi 67 de alegători, iar până duminică la prânz 27 dintre aceştia votaseră.
De asemenea, pe listele suplimentare în această comună au votat 80 de persoane.