Staţiunile dedicate sporturilor de iarnă din Australia au beneficiat de căderi de zăpadă record pentru actualul sezon hibernal din emisfera sudică, luni, spre încântarea practicanţilor de schi şi snowboarding din statele aflate în estul acestei ţări, informează Xinhua, potrivit Agerpres.
Snowy Mountains din statul New South Wales (NSW) şi Alpine National Park din statul Victoria au înregistrat weekendul trecut cele mai mari căderi de zăpadă din actualul sezon hibernal, graţie unui fenomen ce a fost denumit „The Blizzard of Oz” de către Susie Diver, director de comunicare al staţiunii turistice Thredbo din New South Wales.
„Oamenii sunt foarte încântaţi, e cea mai mare ninsoare din tot sezonul. E multă zăpadă proaspătă, este exact ce iubesc practicanţii de schi şi de snowboarding”, a declarat Susie Diver, luni, pentru Xinhua.
În doar trei zile, un strat de peste 115 centimetri de zăpadă s-a acumulat în Thredbo, iar în Mt Hotham din statul Victoria stratul de zăpadă acumulat în 24 de ore a fost de aproximativ 80 de centimetri.