Antena 3 CNN Actualitate Record absolut. Cât au băut românii de Sărbători

Record absolut. Cât au băut românii de Sărbători

1 minut de citit Publicat la 20:06 04 Ian 2017 Modificat la 20:06 04 Ian 2017

Peste 30 de milioane de litri de vin şi 3,5 milioane de tărie au dat românii pe gât cu ocazia sărbătorilor de iarnă, de la Crăciun până la Sfântul Ion, transmite Jurnalul Național.

Numai o treime din consum este din comerţ, restul vine din autoconsum. Productia medie anuală de vin este de 5,5 - 6 milioane de hectolitri, dar vânzările din piaţa abia dacă se ridică la 1,2 - 1,5 milioane hectolitri, astfel că circa 4,5 milioane hectolitri de vin, reprezintă autoconsum şi piaţa nelegală, spun vinificatorii.

Institutul Naţional de Statistică a publicat cercetarea “Coordonate ale nivelului de trai în România” în care se arată că în 2015, românul mediu a consumat 2,393 de litri de alcool în total, din cele trei tipuri de băuturi, ceea ce înseamnă 1,2 litri de alcool pur.

Din consumul cumulat din cele trei tipuri de băuturi, de 2,393 de litri de alcool, numai 1,454 de litri este din comerț, restul provine din producţie proprie.

Românii consumă cam 200 de mililitri de tărie şi autoconsumul e de bază când vine vorba despre țuică, palincă sau rachiu. Producătorii legali susţin că în sate şi comune există peste 30.000 de cazane în care se produce tărie.

Suntem în top 5 ţări din lume

România se plasează pe poziţia a cincea în lume, după belaruşi, moldoveni, lituanieni şi ruşi, potrivit celui mai recent raport dat publicităţii de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, în 2015. Suntem urmaţi de ucrainieni, unguri, cehi şi slovaci, potrivit sursei citate. Este de remarcat că topul băutorilor este condus de ţările care preferă să bea tării, care le lasă la mare distanţă pe cele în care consumul de bere sau de vin este majoritar. Statisticile cuprind atât băuturile cumpărate cât şi autoconsumul.

 

Românul mediu a băut trei litri de vin şi 400 mililitri de tărie în perioda dintre Crăciun şi 2 ianuarie 2017. Pare puţin, însă trebuie avut în vedere că este o medie calculată prin raportarea cantităţii consumată la cele 10 milioane de adulţi. Tradiţional, în acestă perioadă consumul de alcool creşte cu 50% , spun specialiştii.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole