Ministerul Educaţiei a publicat lista cu Olimpiadele recunoscute pentru echivalarea la Bacalaureat 2025
Publicat acum 1 ora si 58 minute
Un grup de reconstituire istorică a făcut o demonstraţie spectaculoasă în faţa publicului, ce a constat în defilări, instrucţie militară, dar şi trageri cu arme din prima jumătate a secolului 19.
Ariadna este o tânără doctorandă în Madrid şi a venit de la mii de kilometri pentru a participa la acest eveniment. Fata spune că pasiunea pentru istorie şi spiritul patriotic i-au fost insuflate de către părinţi, care la rândul lor au făcut şi ei parte din grupul de reconstituire istorică.
Inedite au fost şi uniformele purtate în perioada în care s-a făcut unirea celor două principate. Copiii au fost cei mai entuziasmaţi de aceste activităţi, iar unii dintre ei au dat o adevărată lecţie de istorie.
Reconstituire istorică de Ziua Unirii