Antena 3 CNN Actualitate Peturi şi lemne abandonate, transformate în piese de mobilier şi opere de artă, la târgul de upcycling de la Slănic Moldova

Peturi şi lemne abandonate, transformate în piese de mobilier şi opere de artă, la târgul de upcycling de la Slănic Moldova

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 18:40 29 Apr 2024 Modificat la 18:56 29 Apr 2024

Anul acesta activitatea s-a concentrat pe recondiționarea scaunelor, ca omagiu adus celei mai complexe piese de mobilier, cu cel mai mare potențial creativ şi educaţional. 

Peturile și lemnele abandonate au putut prinde viață prin mâna artiștilor din toată țara, demonstrând astfel că nu tot ce se aruncă este fără folos.

"Contribuim la reducerea cantităţii de deşeuri care se depozitează la groapa de gunoi, piesele de mobilier fiind considerate deşeuri periculoase, neprinse ca fracţii reciclabile la operatorii de salubritate.

Avem serii cu poveste, serii pictate individual, manual", spune Georgina Teodorescu, organizator al evenimentului.

Reutilizarea creativă a deşeurilor reprezintă un prim pas în conștientizarea populației că planeta se sufocă și că există alternative de a transforma "gunoiul" în valoare artistică sau de mediu.

"În cadrul acestui proces şi noi voluntarii am prins îndemânare, ne-am dezvoltat abilităţile de creativitate, de simţ artistic şi suntem şi noi încântaţi", spune unul dintre voluntari.

Toți cei prezenți s-au bucurat de măiestria artiștilor care au dat culoare și viață lemnului reciclat.

Timp de trei zile, meșterii, artiștii și voluntarii din toate sferele s-au adunat la Slănic Moldova.

Evenimentul este organizat de Asociația de Artă In Context și finanțat prin programul de granturi nerambursabile multianuale Comunitățile Pădurii de Mâine, oferit de Fundația Pădurea de Mâine comunităților forestiere pentru dezvoltare durabilă, educație și conștientizare a importanței protejării pădurilor în contextul schimbărilor climatice.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole