Antena 3 CNN Actualitate Social Rechizitoriu: Stingătoarele de la clubul Colectiv erau expirate. Un bărbat a încercat să stingă focul cu bere

Rechizitoriu: Stingătoarele de la clubul Colectiv erau expirate. Un bărbat a încercat să stingă focul cu bere

M.Z.
3 minute de citit Publicat la 18:19 24 Apr 2016 Modificat la 18:19 24 Apr 2016

Stingătoarele aflate în incinta clubului Colectiv erau expirate, iar după izbucnirea incendiului un bărbat a încercat să stingă focul aruncând cu bere, se arată în draftul de rechizitoriu întocmit de procurorii Parchetului General, potrivit agerpres.ro.

În documentul procurorilor se arată că, înainte de concertul formației Goodbye to Gravity, unul din angajații firmei de artificii, Marian Moise, a încercat să folosească un extinctor, însă a constat că nu funcționează, fiind expirat.

Expertiza tehnică efectuată în dosar a confirmat faptul că stingătoarele aflate în club în momentul incendiului erau expirate.

"Sub primul tablou electric, din încăperea notată cu litera C (n.n. compartimentul secundar din incinta sălii de divertisment, situat pe partea stângă imediat după intrare), au fost descoperite cinci stingătoare care au fost analizate, ocazie cu care s-au constatat următoarele: primul stingător este model P6, cu pulbere, ultima verificare fiind menționată în luna iulie a anului 2013, cu data de expirare în luna iulie a anului 2014. Pe furtunul de evacuare se văd urme de substanță albă, ceea ce denotă că stingătorul a fost utilizat; manometrul indică lipsa presiunii. Al doilea stingător este model G2, cu dioxid de carbon, ultima verificare fiind menționată în luna iulie a anului 2013, cu data de expirare în luna iulie a anului 2014; nesigilat, fără manometru și furtun. La distanța de 1,75 m, față de stâlpul nr. 1 de susținere a plafonului, către intrarea în incinta clubului, sub stratul de funingine de pe podea a fost descoperită o piesă metalică (marcată cu litera O), sub forma unei tije, prevăzută la un capăt cu un cerc, având atașat un rest colier plastic de culoare roșie. Această piesă metalică (marcată cu litera O) are lungimea totală de 5 cm și un diametru al părții circulare de 2 cm și este posibil să fie un inel de siguranță al unui extinctor", se arată în rechizitoriu.

După izbucnirea incendiului, solistul formației Goodbye to Gravity a cerut un stingător, iar o persoană a încercat să stingă focul aruncând cu bere, mărturie în acest sens fiind declarațiile date de mai mulți supraviețuitori.

"În deschiderea concertului au fost aprinse artificiile de pe scenă care erau în formă de vulcan și aruncau scântei la o înălțime mare. (...) A început spectacolul și au fost cântate aproximativ patru melodii care mi-au plăcut foarte mult. La începutul celei de a cincea melodie s-a aprins o altă artificie tot în formă de con, care era instalată pe stâlpul din stânga mea și dreapta scenei, stâlp care susținea clădirea și se afla spre ușa de ieșire. După ce s-a aprins această artificie, am văzut că a înflorit ca o floare de lotus și scânteile nu au mai țâșnit drept, ci s-au prelins pe stâlp. Imediat stâlpul a luat foc și flăcările s-au întins încet spre tavan. Vocalistul formației a cerut un extinctor și am văzut că din public au încercat să-l stingă cu bere. Nu a avut nimeni un extinctor și nici alt sistem de stingere a incendiului nu știu dacă exista. Stâlpul care s-a aprins, ca și ceilalți stâlpi, erau îmbrăcați în burete și practic acest burete se aprinsese. La început flacăra era subțire și urca încet înspre tavan, fapt ce nu a creat panică, însă în scurt timp flacăra a stins tavanul și atunci focul s-a extins foarte repede. Cineva, cred că dintre organizatori, în acel moment a strigat: Toată lumea afară!, moment în care s-a creat panică și toată lumea s-a îndreptat spre ieșire (...)", se arată în declarația dată de unul din supraviețuitori.

"Țin minte că artificiile au izbucnit din două recipiente, poziționate pe verticală. Jetul de scântei a ajuns foarte aproape de stâlp, iar la un moment dat am observat în partea superioară a stâlpului de susținere, din partea stângă, cum se privește spre scenă, în apropierea tavanului, o flacără destul de mică. Solistul a făcut remarca — 'Aceasta nu era în program!' , după care un bărbat încerca să arunce pe flacăra respectivă cu un lichid (presupun că era spuma de la o bere sau șampanie), însă nu ajungea la flacără. Nu am văzut ca cineva să folosească un extinctor. Totul a durat câteva secunde, timp în care flacăra s-a extins (...)", spune un alt supraviețuitor al incendiului.

În urma incendiului din 30 octombrie 2015 și-au pierdut viața 64 de persoane, dintre care 27 de persoane au murit în incendiu, 24 în spitalele din țară și 12 dintre răniții transferați în străinătate

Citiți și Raport: Intervenția în cazul Colectiv, o acțiune necoordonată. ISU nu a respectat procedurile. Citiți întregul document

 

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole