Președintele Turciei, Erdoğan, a transmis primul mesaj înainte de rezultatele finale ale alegerilor. Acesta le-a mulțumit tuturor celor care s-au implicat și totodată, i-a transmis și un mesaj contracandidatului său.
"Noi suntem îndrăgostiți de Istanbul. Toate drumurile Istanbulului se deschid în spre inima noastră. Am făcut acest drum împreună și vom continua să îl facem mână în mână. Să ne ajute Dumnezeu! Mă aplec în fața voastră cu toată inima, cu toată dragostea mea pentru voi.
Al doilea tur al alegerilor prezidențiale a fost completat. Vreau să vă mulțumesc foarte mult pentru încrederea, pentru credința, pentru iubirea pe care ne-ați arătat-o. Vă mulțumesc din suflet. Îi spun domnului Kemal, bye, bye! Către toți cei care au contribuit, felicitări. Țin să felicit din suflet femeile noastre.
În următorii cinci ani o să ne asumăm din nou responsabilitatea de a conduce republica Turciei. Să ne ajute Dumnezeu să avem parte unul de altul. De 21 de ani suntem împreună. De acum încolo vom fi din nou împreună. O să fim cu toții împreună, mână în mână", a spus Erdoğan.