Ies la iveală tot mai multe tipuri de erori pe care românii le-au comis la autorecenzare. Mulți s-au recenzat de două ori, la adresa de domiciliu, dar și la cea de reședință.
La Brașov au apărut astfel de situații la cei plecaţi în străinătate de mai mult de un an, cei veniţi în judeţ de mai mult de un an şi cei care s-au mutat în jurul Braşovului, dar s-au trecut rezidenţi tot în municipiu, pentru a-i putea înscrie pe copii la grădiniţă sau şcoală în oraş.
„Alt fenomen este că eu, să zic, am domiciliul în Braşov, dar locuiesc, adică reşedinţa mea este în Sânpetru sau în Hărman sau ştiu eu unde şi foarte mulţi nu s-au recenzat acolo unde îşi au reşedinţa, ci unde îşi au domiciliul, din diverse motive”, a declarat Ion Popescu, directorul Direcţiei Judeţene de Statistică Braşov, potrivit presei locale.
„În urma autorecenzării, am constatat că avem la nivelul judeţului Braşov în jur de 28.000 de CNP-uri duble. Asta înseamnă că un cetăţean s-a înregistrat şi la Braşov, unde-şi are domiciliul, şi în altă parte, unde-şi are reşedinţa”, a mai spus Popescu.
Unde poți verifica dacă chestionarul tău de autorecenzare a fost validat
Cei care au completat chestionarul online şi vor să verifice dacă aceasta a fost înregistrat trebuie să intre pe site-ul recensamantromania.ro, acolo unde s-au şi autorecenzat.
La secţiunea "Verificarea autorecenzării după 7 zile" trebuie să introducă CNP-ul.
Dacă chestionarul a fost completat corect vor primi o dovadă de autorecenzare.
Dacă acesta nu a fost validat, va apărea un mesaj privind neefectuarea autorecenzării.
Mulți români nu au verificat acest lucru şi nu ştiu că datele lor au fost introduse în baza de date.
Deși au primit un mail de mulţumire pentru participare, acesta nu confirmă validarea datelor şi vor trebui să aştepte recenzorul acasă, scrie observatornews.ro.
Cei de la Institutul Naţional de Statistică recunosc că nu există o altă variantă şi că a existat o scăpare în realizarea platformei. Aceasta nu ar fi trebuit să permită trimiterea chestionarelor incomplete.
Recenzorii vor merge din uşă în uşă până în data de 17 iulie.
„În urma autorecenzării, am constatat că avem la nivelul judeţului Braşov în jur de 28.000 de CNP-uri duble. Asta înseamnă că un cetăţean s-a înregistrat şi la Braşov, unde-şi are domiciliul, şi în altă parte, unde-şi are reşedinţa”, a mai spus directorul Direcţiei Judeţene de Statistică Braşov, pentru Bună Ziua Brașov.