Antena 3 CNN Actualitate Metoda prin care un pensionar poate ajunge la 6.100 lei pe lună, după recalculare. Exemplu de calcul

Metoda prin care un pensionar poate ajunge la 6.100 lei pe lună, după recalculare. Exemplu de calcul

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 00:00 13 Apr 2024 Modificat la 00:00 13 Apr 2024

În România sunt doar 200.000 de pensionari care vor lua pensie de peste 5.000 de lei pe lună după recalculare dintr-un total de 5.000.000 de pensionari.

Este vorba de un procent foarte mic de numai 4% din pensionari.

Potrivit unui exemplu concret și pe baza Legii pensiilor, un persoană care a ieșit la pensie în 2020 cu suma de 2.700 de lei, când punctul de pensie era mai mic 1.260 de lei, punctajul său mediu anual este de 2,1.

Cum punctul de pensie este, azi, 2.054 de lei după indexarea de la 1 ianuarie 2024, pensionarul a ajuns la o pensie de 4.400 de lei.

La recalculare el va beneficia de o creștere de pensie importantă. El nu a lucrat foarte mulți ani, ci doar 36 de ani. Pentru că a lucrat 4 ani la grupa I și 18 ani la grupa II el a avut un salariu mare și a plătit contribuții mari.

De aceea, el are un număr mare de puncte – 70,5.

El mai primește puncte de stabilitate = 1 X 0,5 + 5 X0,75 + 1 = 6,25 puncte

Total puncte = 70,5 + 6,25 = 76,5 puncte X 81 de lei puntul de pensie = 6.100 de lei pensie brută.

Se pune un impozit de 10% din ce depășește 2.000 de lei, adică 400 de lei. Va avea o pensie netă de 5.700 lei.

Pe acest pensionar îl ajută faptul că are un indice de corecție mic. Potrivit Newsweek, un indice de corecție mic aduce, de obicei, o creștere mai mare a pensiei.

Cum se recalculează pensiile

VPR x Numărul total de puncte.

VPR este 81 de lei, potrivit noii legi a pensiilor. 

Număr puncte: puncte contributivitate + puncte stabilitate + puncte perioade asimilate si necontributive.

Cum se dau punctele de stabilitate:

0,5 puncte / an pentru fiecare an de muncă între 25 și 30 de ani munciți.

0,75 puncte / an pentru fiecare an de muncă între 30 și 35 de ani munciți.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole