Antena 3 CNN Externe Reacții internaționale la retragerea lui Biden. Ce spune Kremlinul, după anunțul președintelui SUA

Reacții internaționale la retragerea lui Biden. Ce spune Kremlinul, după anunțul președintelui SUA

Redacția Antena 3 CNN
3 minute de citit Publicat la 23:46 21 Iul 2024 Modificat la 23:46 21 Iul 2024

Mai mulţi lideri internaţionali au reacţionat după ce președintele american Joe Biden s-a retras din cursa prezidențială a SUA. Acesta a făcut anunțul pe Twitter, unde a precizat că nu va mai încerca să obțină un al doilea mandat. Biden a anunțat totodată şi că o va susține pe vicepreședinta Kamala Harris.

În timp ce preşedintele Israelului, Isaac Herzog, i-a mulţumit lui Biden pentru că este un „adevărat aliat al poporului evreu", Kremlinul s-a declarat „atent" la evoluţia situaţiei, transmite AFP, potrivit Agerpres.

„Alegerile sunt în patru luni. Aceasta este o perioadă lungă de timp în care multe lucruri se pot schimba. Trebuie să fim atenţi, să urmărim ce se va întâmpla”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, publicaţiei Life.ru. „Prioritatea pentru noi este operaţiunea militară specială”, a mai declarat Peskov, de această dată pentru portalul SHOT, referindu-se la războiul din Ucraina.

„Vreau să-i mulţumesc sincer lui Joe Biden pentru prietenia şi sprijinul ferm acordat poporului israelian de-a lungul carierei sale de decenii”, a scris Herzog pe reţeaua de socializare X, citat de EFE. „Fiind primul preşedinte american care a vizitat Israelul în timp de război, în calitate de beneficiar al Medaliei de Onoare a preşedinţiei israeliene şi în calitate de adevărat aliat al poporului evreu, el este un simbol al legăturii de nezdruncinat dintre cele două popoare ale noastre”, a adăugat el.

„Domnule Preşedinte @JoeBiden, de multe ori aţi luat decizii dificile care au făcut Polonia, America şi lumea mai sigure, iar democraţia şi libertatea mai puternice. Ştiu că v-aţi ghidat după aceleaşi principii atunci când v-aţi anunţat ultima decizie. Poate cea mai dificilă din viaţa dumneavoastră”, a reacţionat pe platforma X premierul polonez Donald Tusk, citat de Reuters.

Tot pe X a scris şi premierul ceh Petr Fiala: „Este, fără îndoială, decizia unui om de stat care şi-a slujit ţara decenii la rând. Este un pas responsabil şi dificil din punct de vedere personal, dar este cu atât mai valoros”.

„Respect decizia lui Joe Biden de a nu candida pentru realegere. Această justificare merită respect. Biden a fost unul dintre cei mai importanţi politicieni ai Americii de-a lungul mai multor decenii şi un preşedinte care a realizat mai multe reforme importante”, a declarat la postul naţional de radio NRK premierul norvegian Jonas Gahr Stoere, potrivit Reuters.

„Joe Biden a slujit poporul american mai bine de cinci decenii. Decizia sa de astăzi merită cel mai mare respect”, a scris pe X Friedrich Merz, liderul conservatorilor germani, în opoziţie.

Ricarda Lang, colideră a Partidului Verzilor care face parte din coaliţia de guvernământ a cancelarului Olaf Scholz, a declarat: „Joe Biden şi-a servit impresionant ţara în calitate de preşedinte. Şi face acelaşi lucru cu acest pas. Tot respectul meu!"

Ralf Stegner, membru social-democrat al Bundestagului şi considerat un expert în politică externă al partidului său, a avut o abordare similară. „Preşedintele american Joe Biden a fost un noroc chior pentru Germania şi Europa. Este greu de imaginat cum ar fi fost aceste vremuri de criză cu un preşedinte Donald Trump. Retragerea lui (Biden) merită respect - chiar dacă probabil că nu exista nicio alternativă la acest pas”, a scris el pe X.

Premierul britanic Keir Starmer a declarat într-un comunicat că respectă decizia lui Biden şi aşteaptă cu nerăbdare să lucreze cu el pentru restul mandatului său de preşedinte. „Ştiu că, aşa cum a făcut de-a lungul carierei sale remarcabile, preşedintele Biden îşi va fi luat decizia pe baza a ceea ce crede el că este în interesul poporului american”, a adăugat Starmer.

Premierul irlandez Simon Harris a scris pe X că, „în numele poporului şi guvernului Irlandei, eu, în calitate de Taoiseach (prim-ministru în limba gaelică irlandeză - n.r.), vreau să vă mulţumesc, domnule preşedinte, pentru leadershipul dumneavoastră global (...)”.

„Lumea s-a schimbat de la victoria preşedintelui Biden în 2020 şi a trebuit să ne confruntăm cu provocări extraordinare, de la o pandemie globală până la întoarcerea războiului pe continentul Europei, cu invazia îngrozitoare a Ucrainei de către Rusia, care a vizat şi ucis în mod deliberat civili nevinovaţi. Preşedintele Biden a fost o voce a raţiunii, multilateralismului eficient şi soluţiilor comune”, a mai spus premierul irlandez.

Premierul spaniol Pedro Sanchez a scris pe X: „Toată admiraţia şi recunoaşterea mea pentru decizia curajoasă şi demnă a preşedintelui @JoeBiden. Datorită determinării şi conducerii sale, SUA au depăşit criza economică de după pandemie şi asaltul grav asupra Capitoliului şi au fost exemplare în sprijinul acordat Ucrainei în faţa agresiunii ruse a lui Putin (preşedintele rus Vladimir Putin - n.r.).

Un gest grozav al unui mare preşedinte care a luptat mereu pentru democraţie şi libertate”.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole