Favorită numărul şase la turneul de la Roland Garros, Simona Halep a fost eliminată în optimile de finală de Samantha Stosur, însă i-a acuzat pe organizatori pentru condiţiile în care s-a jucat ultima parte a meciului cu sportiva din Australia, numărul 24 mondial.
Simona Halep a declarat, la conferinţă de presă după meciul pierdut, scor 6-7, 3-6, cu Samantha Stosur în optimile de finală de la French Open, că nu i s-a părut normal ca partida să se dispute în condiţii de ploaie. Meciul a fost întrerupt de două ori, din cauza ploii.
Sursă: Mediafax