Antena 3 CNN Actualitate Locale Și înșelată, și amendată! Reacția unei românce care și-a surprins soțul cu amanta în mașină

Și înșelată, și amendată! Reacția unei românce care și-a surprins soțul cu amanta în mașină

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 11:42 01 Oct 2023 Modificat la 14:24 01 Oct 2023

Incidentul s-a petrecut în centrul Găeștiului, chiar în apropierea sediului de Poliție.

O tânără în vârstă de 29 de ani are o reacție ieșită din comun, după ce și-a prins bărbatul împreună cu o altă femeie în mașină.

Soția înșelată s-a urcat pe capotă și a încercat să-i împiedice pe cei doi să plece.

La un moment dat, a forțat ușa pentru a intra peste bărbatul infidel și noua iubită a acestuia. 

Citește și: O bătrână din Nemț, condamnată la închisoare după ce a trecut strada fără să se asigure. Are sechestru pe casa de chirpici și 170.000 euro daune morale

Pentru ceea ce a făcut, femeia s-a ales cu amendă din partea Poliției.

"Polițiștii au sancționat contravențional cu amendă, în valoare de 290 de lei, o femeie din Găești, pentru nerespectarea prevederilor art. 72 din O.U.G. nr. 195/2002. Totodată, aceeași femeie, a fost sancționată contravențional cu amendă, în valoare de 200 de lei, pentru adresarea de injurii și expresii jignitoare, conform prevederilor Legii nr. 61/1991.”, este comunicatul IPJ Dâmbovița.

Ce spune legea în astfel de cazuri

Potrivit legii, pietonii sunt obligaţi să se deplaseze numai pe trotuar, iar în lipsa acestuia, pe acostamentul din partea stângă a drumului, în direcţia lor de mers. Când şi acostamentul lipseşte, pietonii sunt obligaţi să circule cât mai aproape de marginea din partea stângă a părţii carosabile, în direcţia lor de mers.

Pietonii au prioritate de trecere faţă de conducătorii de vehicule numai atunci când sunt angajaţi în traversarea drumurilor publice prin locuri special amenajate, marcate şi semnalizate corespunzător, ori la culoarea verde a semaforului destinat pietonilor.

Pietonii surprinşi şi accidentaţi ca urmare a traversării prin locuri nepermise, la culoarea roşie a semaforului destinat acestora, sau a nerespectării altor obligaţii stabilite de normele rutiere poartă întreaga răspundere a accidentării lor, în condiţiile în care conducătorul vehiculului respectiv a respectat prevederile legale privind circulaţia prin acel sector, potrivit cronica-gaestiului.ro.

 

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole