Antena 3 CNN Externe Reacţia lui Viktor Orban faţă de criticile Olandei, privind legea anti-LGBTI: o abordare ”colonială"

Reacţia lui Viktor Orban faţă de criticile Olandei, privind legea anti-LGBTI: o abordare ”colonială"

Alexandru Negrici
1 minut de citit Publicat la 22:14 02 Iul 2021 Modificat la 22:14 02 Iul 2021

„Aceasta este o abordare ”colonială", a declarat Orban. „Pur şi simplu nu se gândesc la ceea ce pot şi nu pot spune despre o altă naţiune şi legile unei alte ţări”.

Orban a devenit din ce în ce mai radical în ceea ce priveşte politica socială într-o luptă autoproclamată pentru a proteja ceea ce spune el că sunt valorile creştine tradiţionale ale Ungariei, de liberalismul occidental, potrivit Reuters.

Guvernul său spune că legea, care intră în vigoare săptămâna viitoare, nu se adresează homosexualilor, ci se referă la protejarea copiilor, ai căror părinţi ar trebui să joace rolul principal în educarea lor despre sexualitate.

UE îl împinge pe Orban să abroge legea, 17 din cei 27 de lideri ai UE au semnat o scrisoare prin care îşi reafirmă angajamentul de a proteja drepturile homosexualilor.

Premierul ungar Viktor Orban a fost întâmpinat la un summit desfăşurat la Bruxelles, cu o ploaie de critici din partea partenerilor UE cu privire legea care interzice referirile la homosexualitate în şcoli.

Premierul olandez Mark Rutte a fost acid cu privire la legea anti-LGBTI a Ungariei. „În opinia mea, ei nu mai au ce să caute în UE, dar nu doar eu decid. Mai sunt încă 26 de ţări”, a spus Rutte la sosirea la summitul european.

Și Premierul belgian Alexander De Croo a criticat legea, considerând-o „înapoiată şi discriminatorie”, în timp ce omologul său din Luxemburg, Xavier Bettel, a spus că „oricine crede că oamenii devin homosexuali după ce au citit o carte sau au vizionat un film pur şi simplu nu înţelege viaţa”.

Etichete: Viktor Orban
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole