Antena 3 CNN Externe Reacție oficială a Asociației Europene a Evreilor, după gafa lui Klaus Iohannis: Limbaj cu subtilități sinistre

Reacție oficială a Asociației Europene a Evreilor, după gafa lui Klaus Iohannis: Limbaj cu subtilități sinistre

<1 minut de citit Publicat la 12:41 27 Apr 2018 Modificat la 12:41 27 Apr 2018

Președintele Asociației Europene a Evreilor, Rabinul Menachem Margolin, și-a exprimat îngrijorarea față de remarcile făcute de președintele României, Klaus Iohannis

Klaus Iohannis a declarat ieri, 26 martie, la Bacău, că “nu ştie ce înţelegeri secrete face Dragnea cu evreii” în Israel, adăugând că nu a fost consultat de premierul Viorica Dăncilă înaintea vizitei acesteia în Israel, în perioada 25-26 aprilie.

Rabinul Menachem Margolin, a cărui organizație de la Bruxelles reprezintă evreii de pe întregul continent, a avertizat că șefii de stat ar trebui să evite utilizarea unui astfel de limbaj „greu, cu conotații, subtil sinistru”, într-o declarație pentru QMagazine.

Margolin a spus că „indiferent de protocoalele stabilite și de nemulțumirea evidentă a președintelui că nu au fost respectate, aș îndemna la reținere și prudență privind folosirea unui astfel de limbaj de către şefii de stat.

Sub presiune mediatică, găsirea cuvintelor corecte nu este întotdeauna ușoară și suntem pregătiți,  în acest context, să oferim președintelui beneficiul îndoielii. Dar folosirea unui astfel de limbaj, încărcat cu conotații și subtilităţi sinistre, poate fi folosit de elementele dubioase din societate și, în mod firesc, declanșează semnale de alarmă în rândul comunității evreiești”.

Etichete: Klaus Iohannis
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole