Antena 3 CNN Politică Mircea Geoană, acuzat că și-a plagiat lucrarea de doctorat în urmă cu 20 de ani. Reacția secretarului adjunct al NATO

Mircea Geoană, acuzat că și-a plagiat lucrarea de doctorat în urmă cu 20 de ani. Reacția secretarului adjunct al NATO

Xenia Croitoru
3 minute de citit Publicat la 13:37 01 Iul 2024 Modificat la 13:37 01 Iul 2024

Secretarul general adjunct al Mircea Geoană reacţionează după acuzaţiile că şi-ar fi plagiat lucrarea de doctorat, teză finalizată în urmă cu două decenii. Acesta neagă acuzațiile publicate de PressOne și le leagă de presupusa candidatură a sa la alegerile prezidențiale. „Probabil pentru că unii s-au speriat de discuțiile din spațiul public despre o posibilă candidatură a mea”, scrie Geoană.

Secretarul adjunct al NATO spune că acest scandal a fost generat de faptul că cineva s-a speriat de o posibilă candidatură a sa la prezidenţiale şi că acuzaţiile sunt false.  

De asemenea, Mircea Geoană mai precizează că doctoratul a fost făcut din curiozitate intelectuală, şi nu pentru a avea „o floare la butonieră”. 

Acesta a reacționat printr-un mesaj pe pagina sa de Facebook, spunând că au trecut 20 de ani de când a terminat această lucrare de doctorat și abia acum apare acest scandal legate de plagiatul său.

Geoană face referire în mesaj la faptul că este an electoral și foarte mulți, spune el, s-au speriat de candidatura sa la alegerile prezidențiale. 

Mircea Geoană precizează că specialiștii în domeniu au arătat deja public faptul că această lucrare de doctorat a sa nu este plagiată și a fost verificată de mai multe softuri antiplagiat, din care a rezultat acelaşi lucru.

De asemenea, Geoană mai spune în mesaj că se vorbește despre un fake news în spațiul public în acest caz, dat fiind faptul că este an electoral.

„Din seria caută până găsești și, dacă nu găsești, inventează, mă trezesc astăzi cu o acuzație de plagiat a tezei de doctorat pe care am terminat-o acum 20 de ani. De ce astăzi? Probabil pentru că unii s-au speriat de discuțiile din spațiul public despre o posibilă candidatură a mea. Specialiști în domeniu s-au pronunțat deja public asupra unei teze la care am muncit timp de ani de zile.  Când mai multe softuri anti-plagiat spun că NU există similitudini și totuși cineva se trezește să vină cu o acuzație falsă, nu pot decât să mă gândesc la rea-intenție sau rea-credință. Lăsând la o parte părerile personale despre ce ar fi trebuit să scriu în teză (nu știam că este o lucrare colectivă și trebuie să cer părerea unor oameni care nu sunt specialiști în domeniu!), pe fond, cele menționate și conceptul de plagiat sunt lucruri total diferite. Voi fi întotdeauna un promotor al valorilor de orice fel, dar, în același timp, nu am cum să nu sancționez impostura intelectuală, cu valențe și intenții politicianiste. Mă așteptam la astfel de atacuri murdare, așa cum, de 3 luni, anumite posturi de televiziune duc o campanie de denigrare la adresa mea. Încă o campanie de fake news nu e nimic nou sub soare. Am în spate o carieră de studii în țară și străinătate în inginerie, drept, administrație publică, economie. Am făcut acest doctorat nu pentru a avea o floare la butonieră sau din nevoia de a ocupa vreo funcție, ci din curiozitate intelectuală și dorința de a cunoaște și de a mă perfecționa continuu. Nu voi permite nimănui, din motive exclusiv electorale și, în mod evident, motivat politic, să pună la îndoială o viață de muncă și studii făcute la cel mai înalt nivel de probitate și profesionalism”, a reacţionat Mircea Geoană, pe pagina de Facebook.

Geoană, acuzat că și-a plagiat lucrarera de doctorat

Mircea Geoană este acuzat că a plagiat în teza de doctorat pe care a susținut-o, în urmă cu aproape 20 de ani, la ASE București, potrivit publicației PressOne.

Aceasta arată că potențialul candidat la funcția de președinte al României a copiat cel puțin 78 de pagini din cele 279 și a recurs la tehnica: plagiat prin traducere.

Mircea Geoană ar fi tradus zeci de pagini din rapoartele anuale prezentate Congresului SUA de președinții americani Bill Clinton și George W. Bush și le-a integrat în teza sa de doctorat. Niciuna dintre lucrări nu este citată și nu este trecută nici în bibliografie.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole