Antena 3 CNN Actualitate Reacția ministrului Lucian Bode după descinderea mascaților la o adresă greșită

Reacția ministrului Lucian Bode după descinderea mascaților la o adresă greșită

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 17:20 04 Mar 2021 Modificat la 17:21 04 Mar 2021

Poliţiştii au descins la primele ore ale dimineţii în locuinţa femeii din Clinceni, judeţul Ilfov. Mascaţii au sărit gardul şi au intrat în casă peste femeie şi fiica acesteia.

''În dimineața zilei de ieri, mascații au descins la noi în locuință. Ne-au bruscat, ne-au amenințat cu moartea. Mi-au pus arma în piept, au amenințat că îmi omoară câinele. Vreau să știu de ce Poliția nu este în stare să localizeze corect o adresă'', a spus femeia, în exclusivitate la Antena 3.

Descinderea ar fi trebuit să aibă loc la vecini

 În urma intervenţiei eşuate, fiica femeii a suferit un atac de panică.

''Fiica mea a avut nevoie de îngrijiri medicale. Am sunat la  serviciul de urgenţă 112,  unde am solicitat ambulanţă SMURD. A sosit ambulanţa la faţa locului, i-a acordat îngrijiri medicale. A făcut atac de panică'', a povestit femeia.

Vecinii femeii spun că au fost alertaţi de zgomote şi au ieşit în grabă să o ajute.

Ministrul de Interne a anunţat că poliţiştii care au greşit vor fi traşi la răspundere

''Eu consider că s-a greşit, de aceea, specialişti din direcţia Control Intern vor face verificări. Această acţiune nu a avut la bază o documentare corectă'', a declarat ministrul Lucian Bode.

În momentul intervenţiei, femeia era singură cu fiica sa. Ea a rămas văduvă în decembrie după ce soţul ei în vârstă de 59 de ani a murit din cauza infecţiei cu SARS-CoV-2.

Etichete: Lucian Bode mascati
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole