Antena 3 CNN Externe Reacția lui Biden, după ce un nou val de rachete rusești a lovit Kievul | "Ar putea fi un semnal foarte prost!"

Reacția lui Biden, după ce un nou val de rachete rusești a lovit Kievul | "Ar putea fi un semnal foarte prost!"

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 15:31 26 Iun 2022 Modificat la 16:22 26 Iun 2022

"Este încă o barbarie a lor", a spus el, referindu-se la ruși.

Biden participă, de duminică până marți la summitul G7, grupul celor mai dezvoltate state, eveniment care are loc la Elmau, în sud-estul Germaniei.

Liderul de la Washington s-a întâlnit în cursul zilei cu cancelarul german Olaf Scholz, pe care l-a lăudat pentru deciziile luate în urma invaziei ruse în Ucraina, în contextul în care armamentul greu promis de Berlin a început să intre în dotarea trupelor Kievului.

"Vreau să vă felicit pentru că ați făcut un pas înainte așa cum ați făcut-o când ați devenit cancelar" și "pentru modul în care ați avut un mare impact asupra restului Europei pentru a acționa, în special în ceea ce privește Ucraina", i-a spus Biden lui Scholz.

Totodată, el a făcut apel la unitatea liderilor din Occident.

Președintele rus Vladimir Putin a sperat "că, într-un fel, NATO și G7 se vor scinda", a comentat președintele american.

"Dar nu am făcut-o și nu o vom face", a anticipat el.

Ploaie de rachete peste Kiev

Mai multe explozii au avut loc duminică dimineața în cartierul istoric Șevcenkivsky din Kiev, după ce armata rusă a lansat rachete asupra capitalei ucrainene.

Mai multe etaje ale unui imobil rezidențial au fost distruse.

Cel puțin o persoană a murit.

Cartierul istoric, unul dintre cele mai centrale din Kiev, găzduiește universități, restaurante și galerii de artă.

Noul atac, care are loc în timp ce liderii G7, ai celor mai dezvoltate democrații, se reunesc în Germania, a fost comentat la Antena 3 de jurnalistul și analistul militar Radu Tudor.

Radu Tudor: "Ar putea să fie un semnal foarte prost"

"Rusia vrea să demonstreze că poate să terorizeze în continuare populația Ucrainei, că poate să întrețină o stare de spaimă și de tensiune maximă și vrea să îi determine, în primul rând, pe ucrainieni să își părăsească țara. Din punct de vedere militar, aceste lovituri nu au foarte mare relevanță. După cum bine vedem, au lovit în continuare blocuri de locuințe, zone civile.

Toate aceste lucruri se încadrează la categoria crimelor de război și vom vedea mai departe aceste dosare completate de Curtea Penală Internațională. Dar starea aceasta de spaimă pe care Rusia vrea să o aducă în Ucraina vizează în mod evident un conflict pe termen lung și dorința lui Putin ca această țară să fie abandonată de cetățenii săi.

A renunțat sau nu Federația Rusiei la a cuceri Kievul, capitala Ucrainei? Sunt convins că eșecul usturător din lunile februarie și martie a reprezentat o lecție extrem de dură pentru așa-zișii marii strategi militari ai Rusiei. Această capitală nu poate fi cucerită, ea în schimb, poate să fie bombardată, poate să fie amenințată, poate să fie supusă unor presiuni zilnice, în așa fel încât activitatea în capitala Ucrainei să fie grav afectată.

Noi știm bine că de acolo este coordonată o apărare și o rezistență militară ucraineană absolut remarcabilă în fața invadatorilor. Ori, dacă destabilizezi capitala, destabilizezi conducerea politică și militară a Ucrainei.

Ar putea să fie un semnal foarte prost pe termen lung și permanentizarea acestui conflict, acestui război declanșat de Rusia. De altfel, cred că Vladimir Putin ar vrea să transforme Ucraina în Afganistanul Europei", a spus  Radu Tudor la Antena 3.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole