Antena 3 CNN Actualitate Reacția Uber după ce Gabriela Firea a spus că în București vor circula doar taximetre licențiate

Reacția Uber după ce Gabriela Firea a spus că în București vor circula doar taximetre licențiate

S.T.
1 minut de citit Publicat la 19:28 04 Dec 2017 Modificat la 19:28 04 Dec 2017

Uber reacţionează la decizia primarului general al Capitalei, Gabriela Firea, de a interzice toate formele de practicare a taximetriei care nu se încadrează in prevederile legale, spunând că serviciile de carsharing, de taxi şi transportul în comun constituie, împreună, soluţii care pot duce la reducerea aglomeraţiei, a poluării şi pot rezolva problema parcărilor din Bucureşti.

Uber mai spune că dialogul este cea mai bună cale pentru a oferi bucureştenilor cele mai bune servicii de transport.

„Aplicaţiile precum Uber, serviciile de carsharing, de taxi şi transportul în comun constituie, împreună, soluţii care pot duce la reducerea aglomeraţiei, a poluării şi pot rezolva problema parcărilor din Bucureşti. Peste 350.000 de bucureşteni se bazează pe Uber pentru drumurile zilnice şi mii de şoferi parteneri fac un venit în plus, prin intermediul aplicaţiei şi contribuie la bugetul public. Ne dorim să discutăm despre viitorul industriei de transport împreună cu municipalitatea şi cu alţi actori din industrie pentru a face ceea ce este cel mai bine pentru consumatori şi pentru oraş”, afirmă reprezentanţii Uber, într-un comunicat de presă transmis luni seară.

Oficialii Uber mai spun că dialogul este cea mai bună cale pentru a oferi bucureştenilor cele mai bune servicii de transport.

Uber este prezent în 21 din ţările membre UE, iar la nivel mondial,  în peste 650 de oraşe din peste 75 de ţări.

Primarul Capitalei a anunţat luni, după o întâlnire cu reprezentanţii taximetriştilor, că vor fi interzise toate formele de practicare a taximetriei care nu se încadrează în prevederile legale, aceştia reclamând, printre altele, „concurenţa neloială practicată prin sistemele de aplicaţii online ce oferă servicii ilegale de taximetrie”.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole