Antena 3 CNN Sport Tenis Reacția Simonei Halep, după ce a aflat că joacă împotriva Mariei Șarapova. ”Cum e posibil?”

Reacția Simonei Halep, după ce a aflat că joacă împotriva Mariei Șarapova. ”Cum e posibil?”

1 minut de citit Publicat la 08:52 27 Aug 2017 Modificat la 08:52 27 Aug 2017

Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, a aflat pe teren, la antrenament, că va evolua împotriva rusoaicei Maria Şarapova, în turul I al US Open. Totuşi, ea spune că nu s-a mirat prea mult, pentru că a avut anul acesta parte de adversare dificile în primul meci, în urma tragerilor la sorţi, relatează News.ro.

„Eram pe teren şi mă antrenam. Am primit un mesaj şi reacţia mea a fost normală, pentru că anul acesta am avut parte de trageri la sorţi grele, aproape de fiecare dată. Bine, a fost ceva de genul: Cum e iar posibil? E doar turul I al unui Grand Slam! Apoi mi-am făcut normal antrenamentul, nu am avut emoţii. Despre wild card-ul ei pot să spun că e decizia organizatorilor, pot face orice vor, nu sunt în măsură să vorbesc de asta. Ea revine, e suficient de puternică să revină, are multă experienţă, a câştigat multe turnee. Va fi o provocare să joc împotriva ei, în primul tur al unui Grand Slam. M-a bătut de şase ori, poate pot schimba asta. Vom vedea luni. Voi da tot ce am mai bun, voi încerca să câştig. E un meci mare. E dificil, pentru că joacă plat, riscant. Nu te lasă să intri în teren şi să ai oportunităţi de a puncta. Nu pot analiza mult meciul împotriva ei. Nu ştiu care va fi reacţia publicului, voi vedea luni. Toată lumea a fost corectă cu mine aici, mereu, am avut public frumos. Nu aştept nimic rău, ci o atmosferă frumoasă, ca întotdeauna la US Open. Dacă va fi seara, va fi mai bine", a declarat Halep, într-o conferinţă de presă. 

Citește mai multe din Tenis
» Citește mai multe din Tenis
TOP articole